Cseke Peter
Cseke Peter ziarist de limba maghiară

Cseke Peter, jurnalist maghiar  din  România : „Maghiarii sunt mult mai preocupaţi de calitatea serviciilor medicale, de lipsa autostrăzilor, de nivelul de trai etc. decât de autonomie. Asta spun sondajele, nu eu.“

Nu faptul că unii maghiari nu ştiu româneşte este grav. Ci faptul că nu vrem să ne înţelegem unii pe alţii, că nu vrem să vedem ce probleme comune avem, că nu vrem să vedem cum am putea să ne ajutăm reciproc. Cseke Peter este jurnalist la portalul de ştiri în limba maghiară maszol.ro. Ştie româneşte şi are posibilitatea de a vedea cum se reflectă un eveniment precum cel de la Kaufland în presa de limba maghiară şi în presa de limba română.

Reporter: Domnule Cseke, sunteţi jurnalist cu experienţă, cum vedeţi tot mai desele incidente dintre români şi maghiarii din România? Or fi legate de apropiatul Centenar?
Cseke Peter: Eu ştiu doar despre un singur incident, dacă se poate numi aşa acel caz petrecut cu vloggerul „Miliţianul“ la magazinul Kaufland din Odorheiu Secuiesc. Iar protagoniştii acestui „incident“ în accepţiunea mea nu au fost români şi maghiari,
ci un vânzător şi un vlogger în căutare de audienţă. Desigur, acesta este scenariul optimist: „Miliţianul“ (un nickname parcă predestinat pentru astfel de fapte) a urmărit doar creşterea audienţei canalului său YouTube prin difuzarea filmuleţului regizat, prin care a încercat să dovedească legenda urbană „dacă în Secuime nu ceri pâine în limba maghiară nu eşti servit“. Scenariul sumbru: acest om nu a acţionat de capul lui, ci la comandă. În orice caz, e oficial deja – citiţi hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – că a fost un scandal „fake“. Nu a fost vorba de nicio discriminare, omul nu a fost refuzat de către vânzătoare, pentru că a cerut micii în limba romană. Ba chiar, CNCD a constatat că autorul filmului „a generat în societate o instigare la ură pe criteriul apartenenţei etnice, săvârşită prin răspândirea unor informaţii incomplete sau false (…) prin exploatarea prejudecăţilor din societatea din România, având ca scop sau efect tensionarea relaţiilor interetnice“. O constatare cu mult parfum penal, pentru care autorităţile competente ar trebui să se autosesizeze. Revenind la întrebare: despre alte „incidente dintre români şi maghiarii din România“ eu nu am cunoştinţă. Acel protest din Târgu Mureş pentru liceul romano‑catolic a fost acţiune perfect justificată. Gândiţi‑vă puţin: cu 5 zile înaintea începerii
anului şcolar părinţii sutelor de elevi din acel gimnaziu încă nu ştiau unde îşi vor continua studiile copiii lor. E ceva strigător la cer, orice părinte din această ţară ar fi procedat le fel. Reacţia Budapestei în acest caz, adică retragerea sprijinul pentru aderarea României la OECD, e discutabilă, puţin gratuită chiar. Această măsură după părerea mea are legătură cu faptul că Ungaria tocmai a pierdut procesul intentat la CJUE împotriva sistemului de cote de imigraţie al UE. A fost o înfrângere usturătoare pentru guvernul Orbán, iar prin retragerea sprijinul pentru aderarea României şi Croaţiei la OECD, Budapesta, mai precis partidul de guvernământ a dorit să‑şi arate muşchii în faţa propriului electorat: „încă contăm pe plan internaţional“. Spun reacţie gratuită, pentru că prin canale diplomatice la ora
anunţării retragerii sprijinului probabil s‑a aflat deja la Budapesta că se conturează la Bucureşti o soluţie pentru situaţia liceului romano‑catolic din Târgu Mureş. Nu aceste „incidente“ au o legătură cu Centenarul, ci mai degrabă inflamarea lor. Apropierea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire induce o stare de spirit în populaţie – în ambele comunităţi – nefavorabil dialogului interetnic. În rândul comunităţii maghiare încetul cu încetul se poate instaura frica, iar în cea majoritară neîncrederea şi suspiciunea. Nici apropierea alegerilor parlamentare din Ungaria iarăşi nu contribuie la calmarea spiritelor. Responsabilitatea politicienilor şi a presei e uriaşă în anul Centenarului.

„Goana după audienţă a anihilat jurnalismul adevărat“

Rep.: Citiţi presa de limbă română şi cunoaşteţi ce se scrie în presa de limba maghiară. Cum sunt reflectate în ambele incidentul Kaufland, incidentul OCDE, incidentul
cu şcoala?
C.P.: Presa de limba maghiară în general a tratat de la început cu suspiciune cazul
Kaufland. Portalul pe care‑l conduc a fost primul care a relatat în presa maghiară
din Ardeal despre filmul „Miliţianului“, în ziua în care a apărut acel video pe YouTube.
Articolul nostru deja conţinea informaţii obţinute de la surse din supermarket despre
faptul că este vorba de o provocare. Totuşi Miliţianul a reuşit să inducă în eroare
publicişti, chiar politicieni maghiari, care s‑au pripit să constate cu tristeţe că „secui
înfierbintaţi au dat apă la moara naţionaliştilor români“. (Nu afirm că nu există
secui înfierbântaţi in Harghita, chiar apare unul în acel filmuleţ, dar aici o ţară întreagă
a fost trasă pe sfoară cu informaţia despre vânzători, care nu servesc români.)
Cât despre presa română: primele relatări despre cazul Kaufland au fost practic fără
nicio excepţie părtinitoare. Portalurile şi unele televiziuni de ştiri au preluat acel video
cu titluri acuzatoare la adresa comunităţii maghiare, fără să investigheze (măcar
să solicite informaţii de la Kaufland) faptele petrecute la Odorheiu Secuiesc. Goana
după audienţă a anihilat jurnalismul adevărat (sigur, asta nu este numai boala presei
de limba română). Din fericire există încă ziarişti români, care îşi iau meseria
în serios. Lucian Mândruţă de exemplu a contribuit enorm la elucidare faptelor petrecute la Odorheiu Secuiesc, iar atitudinea Ginei Ştefan, corespondentul Agerpres din Miercurea Ciuc a fost remarcabilă. O mare parte a presei române până la urmă a preluat informaţiile despre ceea ce s‑a întâmplat de fapt la Kaufland. Totuşi, răul a fost făcut deja. Ştiţi bine că ştirile senzaţionale, cel puţin in mediul online, ajung la mult mai mulţi cititori decât infirmarea lor. Aşa că revin cu ideea: responsabilitatea presei e uriaşă în anul Centenarului.
Rep.: Dumneavoastră ştiţi bine româneşte. De ce nu vor alţi maghiari din România
să înveţe limba română?
C.P.: Nu ştiu atât de bine româneşte, cât aş dori să ştiu. Şi nu există maghiari din România care nu vor să înveţe limba română. Eu personal nu cunosc nici unul, deşi din partea tatei sunt secui, şi petrec mult timp în Covasna şi Harghita. Haideţi să clarificăm puţin lucrurile. Maghiarii din România trăiesc in regiuni cu diversitate etnică diferite. Cei care locuiesc în judeţe cu populaţie majoritar românească vorbesc limba ţării bine. Explicaţia e simplă. Eu de exemplu m‑am născut la Cluj, şi am început să învăţ româna pe terenul de joacă. Şi
am avut un avantaj extrem de mare faţă de semenii mei din regiunile cu o covârşitoare
majoritate maghiară, unde omul de rând e foarte rar nevoit să folosească limba română. La Odorheiu Secuiesc de exemplu copiii nu învaţă limba ţării pe străzi, interacţionând în permanenţă cu români, ci numai la şcoală. Şi aici este problema: educaţia limbii româneşti nu este adaptată condiţiilor locale în sistemul nostru de învăţământ. A fost nevoie de mai bine de 20 de ani pentru ca decidenţii politici, statul român să înţeleagă: dacă un minoritar creşte într‑un mediu în care limba română aproape că nu este folosită, este indicat ca ea să
fie învăţată ca şi limbă străină. Schimbarea a fost adusă de legea educaţiei din 2011, dar
suntem doar la început. Abia acum, toamna anului 2017 vor fi introduse in clasa a V‑a manualele de limba română pentru elevii maghiari adaptate acestor cerinţe, la anul vor urma manualele pentru clasa a VI‑a, şi aşa mai departe. Sunt încrezător că încetul cu încetul rezultatele se vor vedea. Dar până atunci problema rămâne una reală:
nu am statistică exactă, dar probabil cam 20 la sută din populaţia maghiară comunică
cu dificultăţi în limba ţării. Dar nu din încăpăţânare, răutate chiar, cum sugerează
Miliţianul, şi nu pentru că nu vor să înveţe, cum aţi susţinut în întrebare.

„Nu năzuinţele ne dezbină, ci suspiciunea, neîncrederea.“

Rep.: Am auzit că Guvernul din Ungaria chiar sponsorizează cursuri de limba română pentru maghiarii din România. Este adevărat?
C.P.: Guvernul ungar sprijină de ani buni financiar şi logistic învăţământul în limba maternă, iar acest sprijin este binevenit. Totodată în ultimii ani sunt finanţate şi cursuri extraşcolare de pregătire pentru examenele de bacalaureat in judeţele Bihor, Mureş, Harghita şi Covasna. Este vorba de cursuri de limba romană şi matematică, deoarece aceste sunt cele două materii la care elevii maghiari au rezultate mai slabe
la bacalaureat. La acest sprijin au acces circa 800 de elevi maghiari anual din Ardeal.
Rep.: Cum e privită Rusia în presa de limba maghiară din România?
C.P.: Acest subiect este rar întâlnit în presa de limba maghiară din România. Apare doar în preajma întâlnirilor Putin‑Orbán, care sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme. Presa maghiară de obicei preia materialele agenţiei de stat MTI despre relaţiile dintre Ungaria şi Rusia, şi evită relatarea criticilor opoziţiei din Budapesta pe acest subiect. E îngrijorător ceea ce se întâmplă, dar ar fi nevoie de un alt interviu pentru a vă explica acest fenomen.
Rep.: Ştiu că maghiarii din România sunt priviţi în Ungaria drept maghiari de mâna a doua. (Cam cum îi văd mulţi români pe basarabeni, pe românii din nordul Bucovinei, români de mâna a doua.) Este adevărat?
C.P.: Petrec anual relativ mult timp în Ungaria, am şi locuit un an la Budapesta. Personal n‑am avut nicio experienţă negativă în acest sens, dar am auzit de cazuri despre maghiari ardeleni umiliţi în ţara mamă. De 5 ani lucrez in presa online, şi sosesc multe comentarii la articolele noastre de la cititori din Ungaria. Unele mă îngrozesc. Pot confirma că acest fenomen există, şi se amplifică în preajma alegerilor din Ungaria. Dar în nici un caz nu se poategeneraliza.
Rep.: Autonomia teritorială mai poate fi azi un deziderat, într‑o Europă Unită? Sunt maghiarii din România adepţii unei asemenea idei şi presa maghiară de la noi pedalează pe această temă?
C.P.: Autonomia teritorială nu numai că poate fi un deziderat, există deja în Uniunea
Europeană. Mă refer la Tirolul de Sud. Modelul de organizare al acestei regiuni a
fost preluat şi în proiectul de lege al UDMR despre Ţinutul Secuiesc. Presa maghiară
„pedalează“ pe această temă doar când o fac şi politicienii, şi asta se întâmplă de obicei în campania electorală. Maghiarii sunt mult mai preocupaţi de calitatea serviciilor medicale, de lipsa autostrăzilor, de nivelul de trai etc., decât de autonomie. Asta spun sondajele, nu eu. Dar asta nu înseamnă, că pentru o parte dintre ei, autonomia teritorială nu este un deziderat.

„Sunt convins că dorim aceleaşi lucruri: să ne putem întreţine familia, să creştem copiii frumos, să nu simtă nevoia să plece din această ţară, ci să facă un rost în viaţă aici, în România.“

Rep.: Ce idei, care năzuinţe ne dezbină şi ce ne apropie?
C.P.: Nu năzuinţele ne dezbină, ci suspiciunea, neîncrederea. Am prins Revoluţia în armată, la Craiova. Am fost trei băieţi maghiari în plutonul de 30 de soldaţi terişti (termen redus). Ne‑am înţeles de minune, mi‑am făcut prieteni printre români. Îmi aduc aminte că în zilele acelea din decembrie ne‑a cuprins pe toţi o euforie generală.
Noaptea am păzit unitatea din tranşee săpate in grădina cazărmii, eram câte doi militari într‑o groapă. Eu am fost repartizat cu un băiat din Alba. Ne‑a fost frică, dar entuziasmul a fost mai mare: discutam despre perspectivele care ne aşteaptă după schimbarea de regim, porţile care ni se deschid. Povesteam mai mult eu, pentru că am fost la curent cu schimbările din Ungaria. Am simţit acelaşi lucru atunci, stând pitiţi în tranşee: gustul libertăţii. Am împărtăşit aceeaşi năzuinţe: recâştigarea demnităţii noastre umane. A fost ceva de neuitat. A urmat Martie Neagră din Târgu Mureş, priveam îngroziţi la televizor evenimentele sângeroase în dormitor. La un moment dat acel băiat din Alba s‑a ridicat de pe scăunel, şi mi‑a zis: „Băi, Peter, adevărul e că voi, ungurii, sunteţi răi“. Nu pot să exprim în cuvinte ce am simţit atunci. Au trecut 27 de ani, dar sunt convins că dorim şi acum aceleaşi lucruri, eu şi cu Alin: să ne putem întreţine familia, să creştem copiii frumos, să nu simtă nevoia să plece din această ţară, ci să facă un rost în viaţă aici, în România.
Rep.: Cât de mult strică politica relaţiile interumane dintre noi?
C.P.: Politica strică relaţiile interumane în măsura în care reuşeşte să planteze suspiciune, neîncredere între comunităţile etnice. Societatea a învăţat câte ceva în ultimii 25 de ani despre politicieni. Sunt convins că majoritatea românilor sunt conştienţi de faptul că aşa numita „carte maghiară“ este doar un instrument electoral în mâna politicienilor. Mă exasperează totuşi cazurile în care un politican foloseşte „cartea maghiară“ manifestând imbecilitate şi ignoranţă. Cel mai recent exemplu este boicotarea benzinăriilor MOL, promovat de Traian Băsescu. Acelaşi Băsescu de altfel, care ca şi preşedinte de stat a avut un rol esenţial în aprobarea de către parlament a legii educaţiei din 2011. Act normativ care a introdus predarea limbii române ca limbă străină pentru minorităţi.
Rep.: Cum vi se pare interviul controversat al lui Kelemen Hunor?
C.P.: Credeţi‑mă, rar se întâmplă ca preşedintele UDMR să fie lăudat de către liderii
opoziţiei Uniunii, adversari politici, mă refer la liderii PPMT. Acest lucru s‑a întâmplat după apariţia acestui interviu, dovada faptului că Kelemen Hunor a vorbit în numele întregii comunităţi maghiare când a făcut acele declaraţii. E o veche vorbă românească: dragostea cu sila nu se poate. Sărbătorile sunt prin definiţie evenimente de care se leagă sentimente pozitive: bucurie, mândrie, solemnitate. În cazul maghiarilor din Transilvania 1 Decembrie are conotaţii negative. Nu evenimentul comemorat în sine e problema, asta e deja istorie. Ci faptul că de această sărbătoare se leagă o temere a comunităţii maghiare: românii vor să le ia identitatea. Aşa cum există temerea românilor, că vrem să le luăm Ardealul. Iată cele două sentimente, care ne dezbină, de care vorbeam, teama şi neîncrederea. Foarte important: faptul că maghiarii nu au motive de sărbătoare, nu înseamnă ură, duşmănie, lipsă de respect. Şi asta vă spune un om care după victoria naţionalei României împotriva Argentinei de la CM 1994 a mărşăluit pe străzile Clujului împreună cu suporterii români, urlând de bucurie.
Rep.: Dumneavoastră cum credeţi că se cade să se comporte maghiarii din România
cu ocazia Centenarului?
C.P.: Nu sunt în măsură să dau sfaturi unei comunităţi întregi. Ştiu doar că eu personal la paştele catolic voi bate la uşa vecinilor mei români cu o farfurie cu prăjitură şi ouă în mână, aşa cum fac an de an, şi aşa cum sunt convins că vor apare şi ei în uşa noastră la paştele ortodox. Doamna vecină face prăjituri extrem de delicioase. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here