A prins iarăşi damf. De 80 de ani încoace, paradigma e aceeaşi, anume o piramidă a valorilor inversată, cu non‑valori, corupţi şi ticăloşi ajungând în poziţii guvernamentale cheie, preferabil de premieri. Dintre cei 13 prim‑miniştri postdecembrişti, abia vreo 4 scapă de etichetele de tâmpiţi şi ticăloşi (scuze, doamnelor de la Apaca, Petre nu e printre ei). Dar efectele au început să apară abia recent.
Au mai ieşit în stradă oamenii exasperaţi (Braşov 1987, Timişoara şi Bucureşti 1989, Piaţa Universităţii 1990 etc.) dar atunci era vorba de nemulţumirea generală, oamenii nu mai puteau suporta. Au mai existat şi proteste sindicale, dar alea nu se pun, erau păpuşate de lideri afiliaţi politic.
În anul din urmă, însă, oamenii au început să înţeleagă efectele pe care le au deciziile proaste ale puterii. În lipsa unei opoziţii şi a unui guvern din umbră, avem unul din stradă. Şi cei din stradă tot în umbră lucrează, ziua fiind ocupaţi să‑şi câştige pâinea şi, prin impozitele plătite, untul celor aflaţi de partea moale a cordonului, a celor care
văd de la ferestrele palatului Victoria doar bucile jandarmilor, nu şi pulanele.
Vestea bună e că nu trebuie să plătim pentru miile de membri ai guvernului din stradă. Aceştia muncesc benevol sau îi plăteşte Soroş. Bine, dacă ANAF‑ul ar fi mai conştiincios, ar trimite înştiinţări de plată fiecărui participant, inclusiv câinilor, în funcţie de numărul de şedinţe la care au participat în cursul unui an.
Vestea proastă e că singurele arme ale guvernanţilor nocturni sunt luminiţele de la telefon şi sulurile de hârtie igienică.
Şi, după cum am văzut din 22 decembrie 1989 încoace, în lupta dintre hârtie şi căcat,
biruie acesta din urmă. Între lumină şi beznă, învinge bezna. Între Rebengiuc
şi Hrebenciuc, câştigă Dragnea.
Există totuşi încă o veste bună: spre deosebire de protestele din Grecia de acum ceva ani şi de cele din Franţa de oricând, cele din România au ceva unic: sunt proteste pentru respectarea legii, nu pentru protecţia buzunarului propriu. Desigur, pe termen lung, respectarea unor legi drepte protejează şi buzunarul. Şi tocmai aici e speranţa. În timp ce guvernanţii devin tot mai rupţi de realitate, oamenii din stradă încep să înţeleagă legătura dintre lege şi bunăstare.
La ultimul său congres, Ceauşescu a spus şi un adevăr: „Toarăşi, la aceste lucrări a luat cuvântul academicieni, telectuali, muncitori şi ţărani. Şi mă bucur să constat că nu a existat nicio deosebire între felul în care au vorbit muncitorii şi ţăranii şi cel în care au vorbit academicienii. Ba chiar mă bucur să pot spune că oamenii simpli au înţeles mai bine decât telectualii realităţile construcţiei socialismului.“
Mutatis mutandis, putem spune şi noi că ne bucurăm să constatăm că oamenii simplii, fără doctorate de la academii cu ştiinţele apărării şi politice, au înţeles mai bine realităţile deconstrucţiei socialismului.
(N.D.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here