Cică ar fi fost odată, demult, pe vremea când se potcovea transferul, de la vale la deal, cu nouăjnouă de pahare beute la MAT, un picior de plai care purta numele de Booveni. Și poate că mai există și acum, deși după unele surse și-ar fi schimbat numele în Văcăuani, din motive de înfrățire cu un ONG din Suedia, tară care i-a găzduit, cu executare, pe câțiva localnici participanți (fără voia lor) la o ședință de amor în grup.

Și cum treceau anii, așa, ca proștii, fără vreun mare folos pentru băștinași, numai ce se întâmplă o minune mare, atât de mare că până și bețivul satului s-a pierdut cu firea și a cerut nota! Într-o gospodărie de cetățeni, așezați și cu frică de autorități, s-a născut un vițeluș despre care se spunea că ar avea o stea în frunte, semn de mare noroc si opulență, după cum zicea însuși primarele (singura viețuitoare din localitate care purta ceas de mână). Și cum stăteau babele din nucleul dur, ultraortodox, așezate pe prispă, una dintre ele, cu ochii umeziți de așteptarea binemeritatei țuicomicine, scuipă cu un gest expert către nou-născut, zicând: „uite-l, maică, ce cumințel șade… mititelul de el!”

Trecură alți ani și vițelul crescu (e drept că mai mult pe lat) da’ bogăția promisă la naștere tot întârzia să apară, motiv pentru gurile slobode să spună că la urma-urmei nu e decât un bou și că din ăștia s-au mai văzut, e plin de ei pe la oraș, unde se duc cu toții după ce termină școala primară. Auzind acestea, junele boulean își jură în tuleie că el n-o să dea prin locul ăla de pierzanie (pe la școală, adică) și o luă la trap întins până ce i se pierdu urma și nimeni din sat nu îl mai văzu, vreme îndelungată.

Mult timp s-a crezut că s-a ratacit prin lumea mare, ca atâția si atâția boi, iar profeția nu se va adeveri nicicând. Ei, aș! Plecat peste mări și tări, ajuns (dupa propriile spuse) bucătar în Turcia și „producător” în China (sau invers), boul cel cu stea în frunte apăru precum taurul mitologic, mai întâi amușinând pe lângă vestiare, apoi în chip de președinte al primei echipe de fotbal a orașului, dovadă că boii ajung la conducere taman când și unde nu te aștepți.

Proaspăt angajat în funcție de răspundere, boul cu pricina făcu el ce făcu și puse la păstrare, din leafă desigur, niscai verzituri pentru zile fără furaje (așa,ca la vreo câteva sute de mii), după care se făcu nevăzut. Nu pentru multă vreme. Cât ai zice hăis, eroul nostru cumpără oarece drepturi litigioase (intravilan – extravilan), plasă câteva atenții pe unde știa el că trebuie, și ajunse, în scurt timp, bogat peste poate, așa cum nici babele din satul natal nu visaseră.

Drept pentru care se înturmă cu alți plăvani din vârful grajdului orășenesc și îi luă locul boului bătrân, carele îl angajase nu cu mult timp în urmă. Ajuns în poziția finanțatorului unic, posesor al unei averi de nici 30 de milioane de verzișori (nici măcar el nu ar putea să precizeze cu exactitate), boul nostru începu să se răsfețe peste măsură. Șarete de lux, grajd mare, ultramodern, văcuțe, harnașament și accesorii asortate ș.a.m.d. Cuvântul lui deveni lege și deciziile lui deveniră sfinte. Printre multe altele iși cumpără un hotel, fix în buricul târgului, să-l vază toată suflarea dobitocească în calitate de nababou. „New York” se numea hotelul, asta pentru că îi spusese cineva că în America se strâng toți boii. Începu să primească invitații de pe la televiziunile altor necuvântătoare, mai apoi iși deschise și ziar, boul de el. A vrut să-l numească „Plai cu Boi”, dar i-a luat-o altul înainte.

În fine, pentru că timpul (și tipografia) ne cam presează, cum boul tot bou rămâne, succesul inițial s-a transformat, în foarte scurt timp, în îngrășământ natural. Zecile de milioane au ajuns nutreț pentru fotbaliști, antrenori și impresari, șaretele, grajdurile de lux și joițicile s-au făcut nevăzute, echipa s-a pierdut pe izlaz iar boul cel norocos a ajuns dator vândut la fisc! Disperat peste poate înstelatul a recurs la o ultimă masură, apelând la mila judecatorilor pentru a-și recupera furajele pierdute, dar neștiind prea multă carte (vă mai amintiți cum jurase ca nu dă pe la școală) a cam greșit la socoteală. La final, din toată averea copitatului au mai rămas doar niște hârtii, mai degraba nefolositoare, motiv de adâncă depresie bovină.

Morala: Te-ai visat, ieri, in trăsură / Dar dormeai pe arătură.

Și-am încălecat pe o șa

Și am fugit,

De frică să nu se ia.

Notă: Pe parcursul poveștii, nici măcar un singur bou nu a avut de suferit. Orice asemănare cu Ad. Mititelu este absolut întâmplătoare. A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here