Majoritatea australienilor tocmai a votat pentru ceva ce majorităţii românilor i se pare inadmisibil: pentru ca doi oameni adulţi să aibă voie să se căsătorească, dacă asta e vor, indiferent de sexul cu care s‑au născut.
Au participat la vot 79% dintre oamenii cu drept de vot din Australia. Au votat „pentru“ 62% dintre aceştia. Iată o ţară în care democraţia nu a eşuat, iată o ţară care nu ar vota cu PSD‑ul.
Şi când te gândeşti că există multe case în România unde capii familiei (încă refuz să cred că femeile pot fi homofobe, ţinând cont că homofobii sunt în multe privinţe şi duşmanii lor direcţi) citesc această ştire şi sunt furioşi. Sunt furioşi pentru că nişte oameni hăituiţi şi speriaţi sunt tot mai liberi (în ţările civilizate cel puţin) să‑şi trăiască viaţa aşa cum vor, fără să afecteze pe nimeni altcineva făcând‑o.
În ultima vreme, am făcut eforturi imense să mă cunosc pe mine însumi şi să fiu, pe cât posibil, un om mai bun şi mai empatic. Aşa că refuz să îi înjur pe homofobi doar pentru că libertatea altora, una pe care acei alţii o vor egală cu a lor, le provoacă suferinţă. Vreau să
le spun doar atât: sărmani oameni, biete fiinţe suferinde, când veţi înţelege că problema nu e la ei, ci la voi? Continuaţi să nu vă trataţi bolile de care suferiţi şi, când problema asta va dispărea, când homosexualii vor fi liberi să facă ce vor şi până şi voi veţi accepta asta, veţi găsi alţi oameni din ale căror vieţi veţi face proiectele voastre personale. Şi poate o
vreme, poate chiar până spre sfârşit, va părea că merită efortul, poate vă veţi uita în oglindă şi veţi vedea eroi rânjind înapoi din ea, eroi care se opun schimbării, eroi care vor să le spună altor oameni cum să‑şi trăiască vieţile şi pe cine pot să iubească şi pe cine nu.
Dar ţineţi minte asta: pe patul de moarte, veţi fi vizitaţi de o epifanie. De un „eu“ al vostru din trecut, unul mic şi cu zâmbet trist, posibil chiar gay, care vă va întreba amar: „Dar de viaţa ta de ce nu te‑ai ocupat niciodată, Costele? Ghei îţi trebuiau ţie, altă treabă n‑aveai? N‑aveai pasiuni, n‑aveai copii, n‑aveai visuri de împlinit, n‑aveai ţări de văzut, câini de
mângâiat, oameni de iubit? N‑aveai de trăit, Costele?“. Va fi ultimul lucru pe care îl auziţi. Imediat după acel vocativ, veţi horcăi scurt şi vă veţi duce dracului, sperăm pentru voi că nu la propriu, totuşi. Ştiu, o fac din nou, dar nu mă mai pot abţine: Costele, vei muri ca un căcănar după ce ai trăit o viaţă întreagă ca un căcănar. Odihneşte‑te în pace, Costele, dacă poţi! (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here