Pițipedia. Rubrică de linșaj mediatic.
Motto: Nu stai capră, nu exiști.
Acum că ne-am mai liniștit, după agitația din zilele trecute, să vă povestesc un fel de vis. Nu cu mult timp în urmă se făcea că jucam în deplasare și trebăluiam, în interesul unui prieten, la oarece decorațiuni interioare fabricate de imperialiștii de la Ikea. Și cum înjuram liniștit în vreme ce încercam să asamblez un amărât de lampadar (compus din 487 de piese), numai ce aud că se dă ora exactă la un foarte bine bugetat post de radio. „A fost ora 16.00!” anunță o voce de torționară (recunosc că am scuipat în sân). După care a urmat, firesc, jurnalul de actualități. Buuuun… până aici nimic ieșit din comun.
Atâta doar că telefonul meu, fabricat de alți imperialiști, arăta orele 16.27, trecute fix!
Nu se poate! Îmi spun și mă uit repede la ecranul ceasului de mână, reminiscență de pe vremea proletariatului: 16.27! Ptiu, drace! Ciulesc urechile și aud cum profesioniștii de la R… (nu spunem cine, instituție importantă) îi dau înainte cu neștirile. Întreb gazda și primesc confirmarea, un minut mai târziu. Este ora 16.28!
Una din două: ori bugetarii lucrează pe fusul orar din Teleorman, ori eu am nimerit într-o bulă cauzată de experimentele de la Geneva, alea care caută particula lui Dumnezeu acolo unde nu s-a băgat nici dracul.
Tocmai când îmi spuneam că nu se poate mai rău, apare o purtătoare de lavalieră de la BBC de România (televiziune „quality”, da’ nu spunem care) și trage un vânt care mi-a epilat instantaneu mustața. Nu’ș cum vine vorba despre o româncă angajată la agenția spațială japoneză, și nefericita de prompteriță de serviciu zice cam așa: „… pe românca de la agenția spațială japoneză o cheamă AURORA, adică SOARE în latină (!?!!!), nume predestinat…” ș.a.m.d.
Păi bine Domnooooo Prelipceanu… ‘tu-i Soarele și Dumnezeul ei de testare a cunoștințelor de cultură generală, paștele și sfinții ei de școală primară, potopul și apocalipsa ei de angajare pe pile… că mă faceți să vorbesc urât și să hulesc în țara moaștelor! Alooooo, măh galinaceelor din platou și din redacție, limba latină stă la baza limbii române! Adică aia pe care nu o vorbiți voi! Ce fel de urechi aveți în dotare de nu puteți remarca nici măcar nepotriveala de sunete? SOARE vine de la SOL, SOLIS (în latină). Iar AURORA era zeița ZORILOR în mitologia romanilor (adică a ălora care vorbeau limba latină). Bine că știți de velăntainsdei și helăuin, profesioniștilor care sunteți, dar ce-i aia TABULA RASA știți?
Hai sictir!
Sărbătoarea loazelor a continuat, de-a lungul timpului, la același post tv. Apare un invitat, sculptor cică (Savu sau Sava, nu am prins secvența de la început). Ăsta a comis-o cu stil: „… cum spunea și poetul, toate-s vechi / ca valul trece!” (!!!?!). Evident că interlocutoarea nici măcar nu a clipit.
Cu un alt prilej o reporteriță ne-a îmbogățit cunoștințele de istorie, relatând cum „inculpatul Walter Mărăcineanu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală„! Bănuim că duduița care a băgat Independența României în cremenal fusese proaspăt transferată de la redacția responsabilă cu sporturile, altfel nu se explică prea bine cum de a ajuns să confunde eroii războiului de la 1877 cu gunoierii zilelor noastre.
Nici cu geografia nu prea le este rușine deontoloagelor de la Gigi24 (na, că mi-a scăpat!). Așa am aflat că Prințul Harry al Marii Britanii a vizitat de curând COMITETUL Surrey, spre bucuria locuitorilor de acolo. Tot respectul pentru peltica prezentatoare, care încă nu a luat la cunoștință despre existența unității administrativ-teritoriale numită COMITAT (încă în uz prin părțile străinătății), dar nici măcar despre CONTE sau COMITE (de unde și COMITAT, COMITATUS) să nu fi auzit, prin sălile de clasă pe unde dormea în copilărie? Că doar dintr-ăștia au fost, până nu demult, și pe meleagurile noastre.
Ferească Cel de Sus să pice, la drum de zi, vreun breiching niuz, dintr-ăla adevărat, că atunci se dezlănțuie cu adevărat furtuna inepțiilor! Imediat se strâng în platou câteva viețuitoare cu pretenții de cuvântătoare, una dintre ele jucând rolul moderatoarei, în vreme ce o alta ocupă poziția „specialistei în politică externă„. Cu mare greutate poți distinge necuvintele printre dominantele aaa-uri, ăăă-uri și mmm-uri. Iată câteva exemple de gândire fracturată: „Teroarea teroristă care a lovit din nou; bilanțul sare brusc de la doi la trei morți; celulele sunt greu de prins; cei doi suspecți s-au despărțit. Unul a intrat într-un restaurant unde a luat ostatici după care au luat-o la fugă; suntem informați că 600 de persoane sunt blocate în localurile lor; furgoneta a fost închiriată tot pe numele individului care a închiriat furgoneta care a lovit mulțimea!” ș.a.m.d.
Există însă și compensații. Chiar dacă nu excelează la materiile de bază, când vine vorba despre practica judiciară subordonatele lui C.P. se arată mult mai pricepute decât am fi putut bănui. „… Și mergem acum la Parchetul Militar, să vedem câteva MĂRTURISIRI ale victimelor”, zice o jună realizatoare, intrând astfel în analele dreptului penal, ca să nu spunem de-a dreptul constituțional. E drept că la noi, încă din vremea armatei de ceasornicari a tătucului Stalin, victimele sunt cele care trebuie să se spovedească în fața anchetatorilor, așa că responsabila emisiunii s-a plasat, involuntar, în zona adevărului istoric.
Demn de remarcat este și faptul că mai toate moderatoarele (era să fac și eu o gafă și să scriu modiste) au dobândit serioase reflexe pretins actoricești. Așa se face că ochii ieșiți din orbite sau dați peste cap, zâmbetele prost studiate și tonurile în totală nepotrivire cu subiectul au intrat în obișnuința vedetelor postului. Poate că nu ar strica niște cursuri de improvizație, dacă tot au pornit pe drumul anevoios al artei interpretative. Părerea mea.
Dar toate pălesc în fața campioanei de necontestat a bâlbelor, perlelor, dudelor, goangelor și vânturilor trase cu ajutorul aparatului fono-respirator, o individă capabilă să îi provoace o fractură neuronală până și impasibilului Emil Hurezeanu, refugiat din calea foștilor colegi de platou tocmai în Germania, țară care l-a adăpostit și pe vremea regimului ceaușist. Din motive de jenă oarecum profesională nu vom publica numele, facem doar precizarea că respectiva prezintă, în afara emisiunii zilnice, o anume agendă săptămânală (nerecomandată cinefililor).
Devenită celebră după ce l-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a trecut prin Piața Universității în 1990, mascota instituției s-a remarcat și cu alte ocaziuni. A transformat Universitatea din București în „cea mai mare și mai veche instituție de profil din țară„, ștergând de pe hartă și din cărțile de istorie universitățile din Iași și Cluj, a provocat un adevărat cutremur în lumea științei afirmând că malaria este transmisă de țânțarul Onofel (puteam să jur că se numește Anofel), a lansat concepte inovatoare precum „mobilizarea cu forța” sau „lipsa de neîncredere„ și a promovat cu îndârjire (împreună cu o altă colegă) o nouă modalitate de a introduce invitații în chestiune, lăsându-i să se prezinte singuri.
Atâtea realizări cu adevărat remarcabile nu puteau să nu stârnească invidia colegilor de echipă, care au căpătat obiceiul de a nu o anunța când se întâmplă să intre în direct, spre satisfacția telespectatorilor care o pot admira în timp ce își aranjează buclele sau își corectează ținuta. Ținută cu mâna.
Noroc mare cu oamenii de la departamentul producție publicitară (sau cum s-o numi pe la ei) care i-au făcut, la un moment dat, un promo deosebit de inspirat, în care se explică, mai pe ocolite, că deși persoana în cauză ar putea să pară săracă cu duhul, are totuși marea calitate de a fi teribil de „răzbătătoare„.
Foarte adevărat! Dacă există un lucru nelipsit din bagajul profesionistelor care populează redacțiile televiziunilor noastre, acela este tocmai încăpățânarea simpatică de a continua să se prezinte la locul de muncă, în loc să-și petreacă zilele la șoping, pe banii sponsorilor din CA, AGA, CEx al PSD/PNL/PMP, FRF, LPF sau cine s-o mai găsi pe lista admiratorilor. Ori poate că nici generozitatea ștabilor nu mai e cum a fost. Vorba ceea, nu le poți avea pe toate.
A.S.
