Un veac de uşurătate

Petrecerea continuă

Intrăm în anul centenarului Marii Uniri cum nu se poate mai prost. Deloc surpinzător,
ar spune gurile răutăciste. Din 1918 încoace nu am făcut decât să risipim agoniseala
politică, socială şi economică a înaintaşilor, pierzănd cu mult succes teritorii, populaţie, investiţii, prestigiu şi mai ales moralul câştigat în urma celor două războaie la care participasem cu succes, în 1877 şi 1916. Cât despre morală mai bine să vorbim despre altceva, înainte să pătrundem din nou în tărâmul populat de personajele lui Nenea Iancu.

Anul aniversării unirii noastre în trup, cuget şi simţiri s‑a transformat, mai ales după ultimele evenimente, în anul dezbinării noastre. Clasa politică actuală, emanată de fostele structuri ale statului comunist, a reuşit (după eforturi susţinute) să despartă societatea în două părţi ireconciliabile.

De o parte a baricadei avem electoratul tradiţional al fostului PCR (unii îl numesc acum PSD), format în bună măsură din prizonierii sistemului public de asigurări sociale (pensii included) dar şi din oamenii muncii de la oraşe şi sate cu remuneraţii tot dupe budgetul statului. În partea opusă se situează populaţia mai tânără, independentă de pomenile electorale, alcătuită în principal din salariaţii mediului privat (sugrumat de legi, regulamente, tradiții și obiceiuri seculare ș.a.m.d.), laolaltă cu patronii lor, antreprenori carevasăzică, cu toţii afectaţi de măsurile economice aberante luate mai cu seamă în ultima vreme.

E drept că germenii scindării au fost sădiţi pe vremea când Dragnea, Ciordache, Nicolicea şi Şerban N. trăgeau, fără prea multă convingere, la coasă sau la şaibă (de la caz la caz). Nici Vladimir Putin, principalul sponsor al campaniei de destabilizare a estului Europei (care ne cam afectează şi pe noi acum), nu se zărea la orizont în timpurile acelea, nu foarte îndepărtate, în care muncitorii de la IMGB alergau purtătorii de barbă sau blue jeans prin capitală. După epoca lui GhinIon Iliescu a urmat recesiunea economică, venită la ţanc, taman în perioada când ne chinuiam să învăţăm un pic de economie capitalistă, dar nu de la guvernanţii de atunci, care furau mai abitir decât predecesorii lor (Nutzica Udrea să trăiască!).

Dar parcă niciodată naţiunea nu a fost împinsă în mod deliberat spre prăpastie, aşa
cum o face în aceste zile guvernarea personală a lui Dragnea (această reîncarnare
nefericită a lui Carol al II‑lea), cea mai slaba din istoria recenta a Romaniei. Moneda naţională a atins cel mai de jos nivel în raport cu moneda unică europeană, de la apariţia acesteia din urmă încoace, dobânzile interbancare au crescut în cea mai mare viteză, nu se mai fac deloc investiţii publice (caz iaraşi unic în istoria noastră modernă), economia este distrusă pas cu pas, în văzul tuturor, iar inflaţia se pregăteşte să le dea contribuabililor lovitura de graţie.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, asaltul asupra instituţiilor statului care asigură respectarea legilor, ordinea şi siguranţa publică, a atins cote nemaivăzute de la invazia armatei de ceasornicari a tătucului Stalin. Poliţia şi jandarmeria au fost compromise iar serviciile secrete sunt puse cu spatele la zid, lăsând astfel naţiunea şi ţara la discreţia infractorilor dinăuntru şi de afară, mai ales că ne pregătim să legiferăm hoţia şi să transformăm ţara în paradisul escrocilor de pretutindeni.

Şi ar mai fi câteva realizări de trecut în dreptul acestui Dinu Păturică de Teleorman. La capitolul competenţă ministerială pare că ne‑am intors, prin Viorica Vasilica, în vremea „patrulaterului“ Alexandrina Găinuşe‑Suzana Gâdea‑Aneta Spornic‑Coana Leana. Să nu uităm nici performanţa, demnă de cartea recordurilor, prin care partidul de guvernământ şi‑a debarcat propriul guvern prin moţiune de cenzură (fără precedent în lume!), sau modul cât se poate de elegant prin care ne‑am dezonorat ţinând la uşa palatului din Piaţa Victoriei un înalt demnitar străin, sosit în premieră pe teritoriul patriei noastre (omul venise de fapt să ne dea nişte bani).

Dacă grupul infracţional vesel, condus cu măiestrie de condamnatul cu suspendare, mai rămâne mult la putere, răul făcut va deveni foarte greu de înlăturat. Va fi nevoie de mulţi ani, de eforturi şi sacrificii enorme (a câta oară?) pentru a redresa societatea şi este greu de crezut că vom mai prinde o conjunctură internaţională favorabilă cum a fost cea din anii ’90 (este vina noastră că nu am ştiut să profităm cu adevărat de ea).

Istoria nu a fost niciodată blândă cu iresponsabilii.
Şi nici cu proştii.

Andy Stănescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here