FES – Friedrich‑Ebert‑Stiftung este organizaţia tip think tank (să‑i zicem „far călăuzitor“) pentru SPD, partidul de stânga din Germania. La fel cum există KAS Konrad‑Adenauer‑Stiftung, organizaţia tip think tank pentru CDU, partidul de dreapta din Germania. Ambele, FES‑ul şi KAS‑ul, „farurile călăuzitoare“ ale stângii şi dreptei din Germania, au filiale în România şi analizează ce se întâmplă pe aici. În mod normal, ar trebui ca şi forţele politice de stânga şi forţele politice de dreapta din România să ţină cont de ce date le oferă FES şi KAS. Cât de mult se întâmplă acest lucru vedeţi, cel puţin în cazul FES‑PSD, din interviul cu Victoria Stoiciu, reprezentant al FES în România.

Reporter: Victoria, există răspândită această concepţie că cei de stânga sunt mai proşti ca cei de dreapta, se tot rostogoleşte ideea că intelectualitatea este eminamente de dreapta. Dacă mă uit pe CV‑ul tău nu pari deloc proastă, ce e cu tine? De ce ai ales să fii de stânga?
Victoria Stoiciu: E cât se poate de simplu – sunt de stânga pentru că mă revoltă nedreptatea, orice fel de nedreptate şi nu doar unele, cum e cazul multora la dreapta,
care se indignează pe ici‑colo faţă de un politican corupt sau o licitaţie frauduloasă.
Pe mine mă revoltă în egală măsură atât politicienii corupţi şi furtul din banul public, cât şi influenţa disproporţionată pe care o au marile companii în procesul legislativ, banii care în loc să fie plătiţi sub formă de taxe sunt ascunşi în paradisuri fiscale, milioanele de oameni care muncesc pe salarii de mizerie. Altfel, cred că greşeşti luându‑te după CV, inteligenţa unui om nu poate fi surprinsă într‑un CV. Diplomele, titlurile nu reflectă doar meritele, cât mai ales logica unui sistem de putere care se menţine şi se reproduce fix prin recursul
la asemenea ierarhii. Iar asta îţi dă inclusiv răspunsul la o parte din întrebarea ta şi anume de ce cea mai mare parte a intelectualităţii noastre e de dreapta – pentru că după 1989 cei ce au acaparat instituţiile de producţie culturală, de la universităţi, la edituri şi institute culturale, au fost intelectualii de dreapta. Această dominaţie a dreptei a făcut multă vreme imposibilă coagularea unei stângi în peisajul intelectual românesc, pentru că orice curent intelectual de stânga însemna în primul rând sfidarea establishment‑ului de dreapta. Dintr‑un punct de vedere au dreptate cei ce spun că oamenii de stânga sunt proşti – într‑adevăr, în loc să se pricopsească cu câte o sinecură călduţă şi să discute despre sexul îngerilor, şi‑au pus în cap tot establishment‑ul, se luptă cu morile de vânt şi plătesc din greu rate la bancă.

„Cei care se consideră de stânga sunt adesea de dreapta şi invers“

Rep.: Cum arată în mintea ta un om de stânga şi cum îl descoperi de multe ori în realitate?
V.S.: Cu şapcă de bolşevic şi fular roşu la gât! Întrebi de parcă oamenii de stânga ar fi o specie aparte, un fel de unicorn. Oamenii de stânga sunt la fel ca toţi ceilalţi, unii mai inteligenţi, alţii mai puţin inteligenţi, unii mai buni, alţii mai răi, dar ceea ce vreau să subliniez e că unii din ei habar nu au că sunt de stânga. Mai mult de jumătate din români se consideră ca fiind de centru, iar cei care se consideră de stânga sunt adesea de dreapta şi invers. Avem un nivel de educaţie politică foarte scăzut, în principal din vina şcolii, care în loc să predea educaţie civică, etică etc, face catehism religios din clasa întâi până într‑a 12‑a.
Rep.: Cum ţi se pare stânga în România?
V.S.: În creştere şi pe val, chiar dacă fragilă, deocamdată. Există mult mai multă efervescenţă pe zona de stânga decât acum 10 ani, se discută chiar despre apariţia unui
nou partid de stânga, Demos. Dar stânga în România are în continuare o mare problemă
– am fost spălaţi pe creier non‑stop cu tot felul de mituri despre piaţa care le face şi le rezolvă pe toate, despre capitalismul care e miraculos, dar care nu funcţionează la noi pentru că suntem noi răi, încât foarte mulţi indivizi, cvasimuritori de foame şi dependenţi vital de serviciile publice vor, iată, să dispară statul de peste tot, să se privatizeze
totul, să se dereglementeze totul. Realitatea în România e de stânga, dar naraţiunea
dominantă e de dreapta. Dacă nu reuşim să răspândim o naraţiune de stânga, vom avea în continuare situaţia bizară în care victimele economiei de piaţă sunt şi cei mai fanatici susţinători ai economiei de piaţă.
Rep.: Facem acest interviu fix într‑o perioadă în care guvernul PSD se confruntă
cu mitinguri în stradă. Cum ţi se par acţiunile acestea ale PSD pe legile Justiţiei, cum
ţi se par măsurile fiscale?
V.S.: Măsurile fiscale mi se par clar păguboase atât din motive practice – pentru că riscă să ducă la scăderi masive ale salariilor nete ale multor români, cât şi din cauza asumpţiei teoretice pe care se fundamentează – aceea că între angajat şi angajator nu trebuie să existe nicio solidaritate. E o mişcare neoliberală, care a mai fost implementată doar în Chile, pe vremea lui Pinochet. În privinţa legilor justiţiei, observ că dezbaterea pe această temă are o mare încărcătură emoţională, se poartă fără argumente şi lucrurile nu sunt nici albe, nici negre, ci gri. De exemplu, mecanismul de numire a procurorilor propus de PSD e mai puţin politizat, contrar la ceea ce se spune – creşterea rolului CSM, care e o instituţie
apolitică şi eliminarea preşedintelui,care e o persoană politică, nu are cum să însemne mai multă politizare, aşa cum se spune, decât dacă emoţiile ţi‑au întunecat raţiunea şi îţi imaginezi că tot ceea ce vine de la PSD e obligatoriu rău. Pe de altă parte, tentativa de mutare a Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei a fost pe bună dreptate criticată.

„România are cea mai mare creştere economică din UE, dar inegalitatea e în creştere şi categoriile cele mai sărace nu resimt efectele acestei creşteri“

Rep.: A fost consultat FES‑ul de către PSD pentru actul de guvernare?
V.S.: FES nu are rolul de a consulta PSD‑ul, noi promovăm valorile social‑democrate
prin acţiunile noastre (conferinţe, studii, etc), în niciun caz nu oferim consultanţă vreunui partid, nici oficial, nici neoficial.
Rep.: Mi s‑a părut mie sau nici SPD‑ul din Germania nu e de acord cu ce face PSD‑ul în România pe chestiunea Justiţiei?
V.S.: Nu sunt purtătorul de cuvânt al SPD şi nici nu există o poziţie oficială a partidului
în acest sens.
Rep.: Apropo de SPD, cum este colaborarea dintre Friedrich‑Ebert‑Stiftung şi
SPD? Ar trebui să ia exemplu PSD‑ul şi să vă consulte mai des?
V.S.: Cum spuneam, misiunea noastră, a biroului din România şi a celui din Germania, nu e să oferim consultanţă. «Consultanţa» pe care o oferim noi e la vedere – sunt rapoartele, studiile noastre, accesibile tuturor, inclusiv PSD‑ului.
Rep.: Te rog să‑mi prezinţi câteva din analizele voastre legate de România. Cum
gândesc tinerii, care sunt domeniile de activitate care ar trebui susţinute rapid de
Guvern? Cât de mult ar trebui să se implice statul în economie? Etc.
V.S.: E foarte greu să sintetizez în câteva fraze, dar pe scurt, majoritatea studiilor noastre subliniază nevoia unei redistribuiri mai echitabile a bogăţiei create, a unei mai bune reprezentări a intereselor salariaţilor, a unor politici publice care să garanteze accesul la educaţie, sănătate, să asigure un echilibru între nevoia de dezvoltare economică şi protecţia mediului. România are cea mai mare creştere economică din UE, dar inegalitatea e în creştere şi categoriile cele mai sărace nu resimt efectele acestei creşteri. Salariul minim s‑a dublat din 2012 până în prezent şi cu toate astea încă nu reuşeşte să acopere sută la sută cheltuielile din coşul minim pentru un trai decent. Fără intervenţii de politici publice – alţii le pot spune intervenţii ale statului în economie – nu putem crea nici o societate echitabilă, nici o democraţie funcţională. Piaţa liberală, complet nereglementată, e o utopie care duce la autodistrugerea pieţei însăşi, dar şi a societăţii. Acolo unde politicile
publice eşuează şi statul renunţă la prerogativele sale, apar resentimentele, anxietatea economică, incertitudinea, creându‑se astfel un teren extrem de fertil pentru populism.

„Putin e un lider autoritar, dar nu e în nici un caz fanatic ca cei de la ISIS, nu e un nebun care să iniţieze un război mondial pe care ştie că nu are cum să îl câştige“

Rep.: Tu eşti la origine din Republica Moldova, ai trăit sub umbra Moscovei. Cum
crezi că ar trebui să se raporteze România la Rusia azi?
V.S.: Cu mai puţină patimă decât acum. Înţeleg pe deplin traumele istorice, însă isteria
e doar un simptom al fricii, iar frica nu e un bun sfătuitor în genere, cu atât mai
mult în relaţiile internaţionale. E limpede că Rusia are ambiţii regionale şi nu acceptă
să cedeze anumite zone pe care le vede ca făcând parte din zonele ei tradiţionale de influenţă – am văzut asta în Ucraina, dar România nu e Ucraina, nu e nici Georgia şi nu va fi vreodată în viitorul predictibil. Putin e un lider autoritar, ultraconservator, are multe păcate, dar nu e în nici un caz fanatic ca cei de la ISIS, nu e un nebun care
să iniţieze un război mondial pe care ştie că nu are cum să îl câştige.
Rep.: O acceptare a unirii României cu Moldova nu ar fi sfârşitul unor tensiuni ce
există cel puţin după 1877, după nerespectarea de către Rusia a înţelegerii de la Livadia?
V.S.: Să ne lămurim – nu Rusia este obstacolul principal în calea unirii. Pentru
ca unirea să aibă loc, e nevoie în primul rând de voinţa politică a celor două state, iar aceasta nu există momentan – pentru majoritatea politicienilor moldoveni, unirea înseamnă sfârşitul carierei lor politice, în eventualitatea unirii ambiţiile lor vor trebui să se mărginească la cel mult un fotoliu de deputat de Orhei sau Bălţi în Parlamentul României. Politicienii români, la rândul lor, sunt conştienţi că unirea implică costuri economice şi financiare prea mari, pe care nu prea ni le putem permite. Nu ne unim pentru că nu ne‑am decis noi înşine, nu pentru că nu ne lasă ruşii.
Rep.: Nu ştiu cum te raportezi la Dumnezeu, dar te întreb totuşi dacă nu ar trebui să fie o naturală înţelegere România‑Rusia pe fondul ortodoxismului care domină cele două ţări. Cu condiţia chiar să existe iubire între cele două naţiuni, nu acţiuni de faţadă…
V.S.: Ferească sfântul, exclam eu, care sunt agnostică! Relaţiile dintre state nu s‑au bazat, nu se bazează şi nici nu cred că se vor baza vreodată pe iubire, ci pe interes, eventual interes comun. Dar în Europa secolulului 21 e cel puţin absurd să vorbim de alianţe bazate pe religie. Mai mult, religia trebuie să fie o chestiune eminamente privată, nu piatra de temelie a cooperării interstatale. E adevărat însă că un preot face uneori mai mult decât 100 de soldaţi şi mă aştept ca Rusia să mizeze din ce în ce mai mult pe popi şi pe credinţă în relaţia cu România.

„Stânga adevărată este peste tot susţinătoare a drepturilor LG BT din simplul motiv că stânga este pentru egalitate de tratament şi de drepturi“

Rep.: Am văzut că eşti adepta impunerii drepturilor LGBT. Cum se împacă asta cu stângismul? Există mentalitatea că stânga este conservatorismul tip Putin, că stânga nu acceptă homosexualitatea.
V.S.: Probabil te referi la stânga lui Stalin a cărui adeptă – sper să nu te dezamăgesc – nu sunt. Stânga adevărată este peste tot susţinătoare a drepturilor LGBT din simplul motiv că stânga este pentru egalitate de tratament şi de drepturi. Iar Putin este de stânga la fel de mult cum sunt Liiceanu sau Patapievici de stânga. De altfel, cu excepţia faptului că Liiceanu sau Patapievici sunt atlantişti şi pro‑americani, diferenţele între valorile lui Putin şi dreapta românească, ai cărei exponenţi sunt cei doi, nu prea există. Dacă Patapievici e de stânga, atunci ok, şi Putin e de stânga!
Rep.: Pe pagina ta de Facebook scrie că eşti interesată de „Women“. Nu mă deranjează, şi eu am acelaşi interes pe linia asta. Dar sper totuşi că nu‑ţi plac femei de tipul Ana Pauker. Dă‑mi un model de femeie de stânga care a făcut istorie şi care se bucură de apreciere şi azi.
V.S.: Sunt sigură că suntem interesaţi de femei în moduri foarte diferite! Un model de femeie de stânga apreciată? Cum  vrei tu ca într‑o Românie predominant de dreapta, cu un establishment intelectual de dreapta, femeile care au fost de stânga să se bucure de apreciere? Istoria e scrisă – se ştie – de învingători. Să luăm exemplul Anei Ipătescu, cea care a stat în fruntea revoluţionarilor de la 1848, o femeie extrem de neconvenţională şi foarte curajoasă pentru epoca ei. Am avut un bulevard care îi purta numele, dar după revoluţie acesta a fost schimbat cu numele cui? Al unui bărbat conservator, Lascăr Catargiu.
Rep.: De ce ţi‑au pus părinţii numelebVictoria, la ce victorie se refereau?
V.S.: Nu‑i aşa că te gândeşti la victoria socialismului? Doar că numele mi‑a fost pus de bunică‑mea, care era anticomunistă, nici nu vreau să mă gândesc la ce s‑a gândit ea.
Alexandru Căutiş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here