Vlad Voiculescu: „Ne vor vota mult mai mulți oameni, trebuie doar să ajungem la cei la care nu am ajuns încă

”Chiar, bă, cine e Vlad Voiculescu ăsta?”, ne-am imaginat noi că ar întreba un PSD-ist. Așa că ne-am dus la Vlad Voiculescu și l-am rugat să ne spună el cine e Vlad Voiculescu, că sigur știe mai bine. Ne-a spus. Ne-a spus mai multe, de fapt, aici găsiți o parte a unei discuții de o oră și jumătate. Restul joi, la tarabe, în varianta print a Kamikaze.

”Vlad Voiculescu va împlini curând 36 de ani, dintre care aproximativ jumătate a trăit la Viena și cealaltă jumătate în România. Este o combinație de bancher plicticos și ONG-ist militant și un pic nebun. Mai nou și-a băgat nasul în politică fără să fie foarte familiarizat cu regulile nu neapărat firești ale politicii interne.”

Aș completa nițel: când l-am întrebat pe Vlad ce face în timpul liber, a fost sincer surprins. S-a gândit dacă nu are timp liber deloc sau întreaga lui viață e un timp liber perpetuu. Mi-a zis simplu că el face non-stop ceea ce vrea să facă și că se consideră norocos pentru asta. Ca și noi, Vlad visează la multe lucruri. Diferența față de mulți dintre noi, poate, este că, atunci când visează ceva, Vlad se înhamă la muncă și nu se lasă până nu-și vede visul devenit realitate.

Diferențele dintre Viena și București (spoiler alert: la Viena e mai bine!)

Când îl întrebi unde a fost mai bine, în România sau în Austria, râde sincer și ușor nervos. I-a plăcut atât de mult Viena încât a povestit doar despre cât de bine merg lucrurile acolo, în prima jumătate de oră a interviului care a fost mai degrabă un monolog lung și înțesat cu dese adânciri în sine și mici revelații.

”Viena e un oraș care la prima vedere nu te îmbie așa cum o fac orașe romantice ca Barcelona sau Lisabona. Viena este rece, dar este și o ființă cu care trebuie să dezvolți o relație. Odată ce începi s-o cunoști, descoperi că este și foarte de încredere. În Viena poți să-ți faci planuri mici și planuri mari. Planuri mici legate de câte minute vei face cu exactitate dintr-un punct într-altul al orașului și planuri mari legate de carieră, de dezvoltarea unei afaceri și în general de trăitul propriei vieți. E foarte simplu să trăiești în Viena. Este un oraș care te lasă să respiri și îți permite să te respecți pe tine însuți. Un oraș în care nu de puține ori auzi oameni fredonând pe trotuar. Un oraș pentru oameni care știu ce vor și care chiar fac ce vor, pentru că pot s-o facă.”

Și, de la cât de bine merge treaba la Viena până la cât de bine ar putea merge și-n București, dacă s-ar vrea și s-ar ști cum, nu e un pas prea mare de făcut. Dacă n-ați înțeles din prima, cumva, în Viena poți să-ți faci planul pentru tot restul vieții și probabil vei descoperi, peste ani și ani, că a funcționat exact așa cum ți-ai propus.

”Ce mi se pare mie cel mai nasol la București este tocmai imposibilitatea de a-ți face planuri în orașul ăsta. Nu poți să-ți faci nici planuri pe termen scurt, habar nu ai cât vei sta în trafic în ziua respectivă, de exemplu, dar nici nu văd mulți oameni făcându-și planuri pe termen lung. Foarte mulți bucureșteni pe care îi cunosc iau măcar în calcul să se mute din oraș și din țară și aproape nimeni nu și-a făcut un plan clar referitor la cum va decurge restul vieții lui în acest loc. Și sentimentul ăsta de nesiguranță și provizorat mă exasperează, mi se pare că pierdem multe oportunități nefiind siguri că vrem cu adevărat să trăim aici și să îmbătrânim aici.”

Vorbește ca un candidat la primărie deja, nu?

”Dar nu am ascuns asta, încă de acum un an am zis că vreau să candidez. O să alegem o echipă pentru București în cadrul Alianței. Aș vrea doar ca apoi să nu ne jucăm din nou, așa cum s-au jucat data trecută partidele care se opuneau PSD. Cred că opoziția ar trebui să aibă un singur candidat pentru primăria generală, o echipă și o strategie comună.”

Cum a dat vrabia ”sigură” din Viena pe cioara de pe gardul vopsit și deloc trainic al Bucureștiului

Dar cum s-a gândit economistul plicticos de la Viena să revină în România și să intre în politică? Până la un punct, planul părea simplu ”ca la Viena”: termină facultatea, se angajează la o bancă și trăiește fără griji pentru tot restul vieții. Care a fost acel punct de cotitură care i-a răsturnat destinul și l-a făcut alt om, unul cu un viitor mult mai nesigur decât își dorea cândva?

”Aproape toate lucrurile pe care le-am făcut în afara carierei pe care mi-o pregătisem, lucruri care cumva surprinzăor au ajuns acum să mă definească, au fost făcute din câte o frustrare sau de la o simplă enervare asupra unei nedreptăți pe care am sesizat-o și am vrut s-o repar. Primul punct de cotitură a fost reprezentat de primul meu proiect de voluntariat, în 2007, când m-am apucat să organizez tabere de limba germană pentru copiii din satul meu și din orașul învecinat, Pucioasa. Asta a plecat de la supărarea de a mă fi simțit foarte singur în primii trei ani de locuit la Viena, din cauza faptului că nu avusesem unde să învăț germana înainte de plecare și nu reușeam încă să o vorbesc la un nivel care să mă facă să am încredere că mă pot întinde la vorbă cu oamenii. Eram aproape mut, a fost o perioadă traumatizantă. Așa că mi-am pus în cap că ceilalți copii din satul meu merită să aibă șansa pe care eu nu am avut-o.”

A făcut-o. A adus o profesoară de germană de la Viena, aceasta i-a învățat germană pe 43 de copii din Brănești și Pucioasa, apoi i-au dus împreună pe acei copii la Viena, să poată să și exerseze limba proaspăt învățată.

Dar cum? Cum faci toate lucrurile astea? Vrem și noi să învățăm fizică cuantică pe 100 de copii din Moțăței, dar nu știm nici măcar de unde am putea să începem.

”Am avut noroc cu oameni. Poate că ideile au plecat de la mine, dar ducerea lor la bun sfârșit ulterioară a fost opera multor oameni care au avut încredere în mine și care m-au ajutat, oameni cu care am pornit la drum și care apoi s-au luptat alături de mine până când ne-a ieșit.”

Când vorbește, Vlad ține adesea privirea îndreptată în jos și pare că mereu scormonește în propria minte, în căutarea unui mod de a spune lucrurile exact așa cum le gândește. Pare un timid care se luptă cu el însuși, un timid care vrea să nu mai fie așa, tocmai pentru că înțelege frumusețea uneori copleșitoare a comuniunii. Iar vindecarea acestei timidități se leagă tot de acel prim proiect al lui, din 2007.

”A fost o experiență care mi-a schimbat viața. Am avut revelația că dacă îmi propun să fac ceva, ceva în care am încredere, și am curaj să cer ajutorul în stânga și-n dreapta, voi putea face orice. Apoi, m-a vindecat de o timiditate cumplită, pe care până atunci o purtam mereu cu mine. Îmi amintesc când cineva mi-a aranjat odată o cină cu o fată care îmi plăcea foarte mult. Parcă o văd: era scundă și avea un păr cârlionțat în care se juca mereu cu degetele. Am stat 20 de minute cu ea la masă fără să fiu în stare să spun o vorbă, iar după cele 20 de minute m-am ridicat, i-am spus că știu că sunt cel mai plictisitor om din lume și am plecat.”

Politica poate fi curvă, dar poate fi și o femeie serioasă și foarte utilă societății

Cum a sărit de la economist la oengist și de la oengist la politician? Pentru el, aproape că nu a fost o schimbare. A continuat doar să facă lucrurile pe care le crede, dar și-a dat seama că există mai multe planuri și niveluri: ”ca să faci bine unui om, tu singur ești de cele mai multe ori de ajuns; ca să faci bine câtorva sute de oameni, poate că îți trebuie o asociație; dar ca să faci bine mult mai multora, ai nevoie de resursele și instrumentele statului, așa că trebuie să intri în politică sau cel puțin în administrație”.

”Cert e că nu puteam face nimic singur. Eroul care salvează ziua de unul singur din filmele americane nu prea există în realitate. Și nici nu trebuie să existe un erou singuratic. Din contră, e mult mai frumos și mai eficient să fim mulți, să învățăm să cooperăm și să construim împreună ceea ce ne propunem. Și asta, dacă stau să mă gândesc, este politica.”

Dar poate fi adevărat? Chiar s-au găsit toți oamenii altruiști din România în Alianța USR-PLUS? Hai, bre, mai taie din ele! Omul e egoist prin însăși natura lui, ce, noi n-am citit Dawkins?

”Nu știu dacă suntem altruiști, nici măcar nu știu dacă trebuie să fim. Ba chiar cred că e foarte OK ca toți politicienii să aibă o agenda personală, atâta timp cât acea agenda personală presupune o idee de bine comun, public. Eu vreau să văd în politică și administrație oameni care au un plan al lor, pe care și-l asumă sincer, îl comunică direct și transparent și muncesc până îl văd îndeplinit. Poți să-l privești ca pe egoism, nu văd problema în asta: există oameni cărora făcutul de bine le face bine. Poți să te gândești că fac bine pentru alții ca să le fie în ultimă instanță bine tot lor înșiși, dar asta deja contează mai puțin, atâta timp cât chiar o fac.”

Și, îl întreb eu, ați convins hipsterii să vă voteze? Răspunde răspicat, zice că tot mai multă lume de bună credință va vota USR-PLUS, pe măsură ce vor ajunge la ei.

”Cred că ideea că Alianța 2020 USR-PLUS e votată de hipsteri e una drăguță, dar greșită. Ne-au votat peste 2 milioane de oameni, cu siguranță nu suntem o mișcare de nișă. Eu am convingerea că ne-ar fi votat mult mai mulți, însă ne-a împiedicat simplul fapt că nu am reușit să ajungem la suficient de mulți oameni într-un timp atât de scurt. Sunt atâția oameni care și-au pierdut speranța și încrederea în politicieni, iar la oamenii aceia vrem noi să ajungem și să le arătăm că poate fi și altfel.”

Visează la o implicare mai mare, la civism mai mult. Crede în ideea că un popor participant și activ politic poate să rezolve cu adevărat problemele a milioane de oameni aflați în nevoie, nu doar ale câtorva zeci.

”Trebuie să acceptăm că pentru lucrurile mari avem nevoie de politici publice, este al treilea și cel mai important nivel de implicare și singura metodă pentru a reuși cu adevărat să rezolvi anumite lucruri. Așa că mie nu mi se pare nici un moment că m-am abătut de la drumul meu. Mereu, fie că am organizat tabere de limbă germană, că am pus la punct rețeaua citostaticelor, că am făcut MagiCAMP, MagicHOME sau am schimbat niște lucruri la Minsterul Sănătății, scopul meu consider că a fost același. Acum sunt doar în faza în care simt că am nevoie de politică pentru a rezolva problemele cu adevărat mari. Cu toții avem nevoie, nu numai eu.”

Chiar, politici publice. Ce frumos! Dar în ce măsură simte Vlad Voiculescu că Alianța USR-PLUS s-a concentrat prea mult pe curentul anti-PSD și prea puțin pe transmiterea unor valori comune cheie, în chestiuni care multora dintre votanții lor li se par de o importanță majoră? Îi dau un exemplu doar, simțind că vorbesc în numele unei mari părți a internetului: cum se poziționează alianța în privința drepturilor minorităților?

”Categoric avem nevoie să ne comunicăm mai bine pozițiile și lucrurile în care credem. Îmi amintesc că atunci când am fost ministru credeam foarte tare în ideea că eu sunt un tehnocrat și că nu trebuie să vorbesc, ci doar să fac și să-i las pe alții să vorbească. Ei bine, am fost prost. Trebuie să ne comunicăm permanent ideile și pozițiile și să vorbim în numele și despre acțiunile noastre, pentru că altfel o va face altcineva pentru noi. Cât despre întrebarea ta despre minorități, pentru mine cuvântul de ordine de la care ar trebui să plecăm este respect. Respect pentru credința fiecăruia, respect pentru tradiție și respect pentru drepturile, modul de viață și alegerile personale ale fiecăruia.”

Dacă vă întrebați care este cel mai rău lucru care s-a spus despre Vlad Voiculescu…

”S-au spus multe, primul care îmi vine acum în minte este că aș fi acționar AKH. Asta era o prostie incredibilă, pentru că AKH este un spital de stat, e ca și când s-ar fi spus despre cineva că e acționar la Spitalul Floreasca. Ba mai mult, AKH face foarte multe pierderi, ar fi chiar o afacere proastă să fii acționar acolo. Apoi m-a acuzat doamna Firea că iau organele românilor și le duc la Viena, voila!”

Și uitați, doamnelor și domnilor, cum ajung oamenii să vorbească despre Antena 3 fără să-și fi propus asta nici măcar o clipă. Chiar așa, Vlad Voiculescu se uită la Antena 3 măcar așa, ca să se enerveze, cum facem noi, restul?

”Nu, nu mă uit la Antena 3, dar nici la televizor în general. Am un televizor în casă care servește de obicei ca uscător de rufe. Rareori îl deschid, atunci când ceva anume mă interesează. Știu însă că există posturi TV care nu fac decât să picure otravă în urechea altor concetățeni și fac asta în fiecare secundă a fiecărei zile și nu poate decât să îmi pară foarte rău pentru asta.”

A renunțat USR-PLUS să încerce să ajungă la acei oameni păcăliți de Antena 3 și RTV? Îi consideră pierduți, i-au lăsat în urmă, așa cum o cer mulți fani ai formațiunii pe internet?

”Din contră, trebuie să ne gândim la ei și să reușim să ajungem și la ei. Cred că fiecare om are dreptul să cunoască adevărul. România pare rămasă cu un picior în anii ’90, în timp ce cu celălalt a pășit deja în Europa mileniului 3. Suntem un trup, nu ne putem rupe. E de datoria fiecăruia dintre noi să facem cumva să aducem și acel al doilea picior al țării acolo unde vrem cu toții să fim, într-o societate civilizată și liberă în care fiecare om contează.”

Kovesi președinte din partea USR-PLUS? Cică nu.

Vorbim puțin despre posibilitatea de fi pus să aleagă la prezidențiale între Kovesi și Cioloș.

”Doamna Kovesi nu și-a manifestat nici cea mai mică intenție să facă politică și din câte știu eu nu are de gând să schimbe asta, cel puțin în viitorul apropiat.”

E clar, pe băiatul nostru din Brănești școlit la Viena l-a luat rău politica de cap. Și, dacă nu ne credeți, să știți că la întrebarea „Ai prefera să fii prieten apropiat cu Scarlett Johansson sau Angela Merkel?” a răspuns fără ezitare: cu Merkel. Și cu Alain Delon, nu cu Tăriceanu.

Când oamenii fac magia

Vine vorba despre MagiCAMP, poate cel mai important proiect al lui, cel în care și-a propus să ajute cât mai mulți copii bolnavi grav. Care e lucrul cel mai important cu care a rămas sau pe care l-a învățat din această experiență? La auzul întrebării, cade pe gânduri și pentru un mic moment pare zguduit. Reușește în cele din urmă să articuleze.

”Am învățat că și în cele mai triste și negre situații poate să existe speranță și bucurie. Cred că speranța este cumva în fiecare dintre noi, trebuie doar să găsim oamenii care să dea praful la o parte de pe ea și să ne încurajeze să sperăm. Motto-ul nostru este Magic is something you make. Mi se pare că reușește să explice foarte bine ce facem noi cu acest proiect. Magia nu presupune miracole sau minuni, presupune fapte concrete care să le redea bucuria și speranța celor din jur.”

La finalul conversației, Vlad Voiculescu încheie frumos cercul. Cumva ajungem la punctul de la care plecaserăm – că e nevoie de mai multă implicare a fiecăruia dintre noi. Mai multă implicare în lucrurile în care chiar credem, mai multă implicare în fapte concrete care să-i ajute pe cei din jurul nostru, inclusiv mai multă implicare în viața politică. Îmi zice un proverb african pe care eu vi-l zic mai departe vouă: ”Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei însă să ajungi departe, pleacă la drum cu prietenii.”

A consemnat Andrei Manțog