Bâjbâielile omenirii în căutarea formei ideale de guvernământ seamănă mult cu căutările alchimiştilor după piatra filozofală, cu care ar fi putut obţine aur din orice. Drumul pe care orbecăiau era înfundat deşi, paradoxal, democraţia s‑a dovedit un substitut perfect al alchimiei: dai drumul la impozite şi transformi hârtia în aur.
Acum nu e nevoie să ne simţim ruşinaţi că, după ceva mii de ani de la apariţia
speciei, nu am găsit încă soluţia organizării optime. Nici cu chimia, deşi se ocupă de lucruri atât de pipăibile, atât de materiale, nu a fost mai uşor. Mii de ani, oamenii nu au ştiut că respiră oxigen şi beau hidrogen. (Hai liberare, nea Severin!
Tu ai aflat asta mai târziu decâ toţi.) Lavoisier a dibuit chestiile astea şi chiar a scos
din pălărie bazele denumirilor ştiinţifice ale substanţelor şi ale ecuaţiilor chimice, atât de îndrăgite de elevi. Vestea cea bună pentru repetenţi este că Revoluţia i‑a luat gâţii la vârsta de 50 de ani. Cum ar veni, democraţia a învins chimia, după nişte ani în care Lavoisier subminase democraţia cu ajutorul chimiei, îndoind cu apă tutunul pentru popor, pe când conducea Ferma Generală (unde nu creşteau castraveţi, ci doar impozite, era un fel de ANAF niţel mai stilat). Unu la zero pentru democraţie.
Nici încercarea coanei Leana de a îmbina chimia cu democraţia, ca prim‑chimistră şi prim‑viceprim‑ministră, nu s‑a încheiat mai bine, savanta fiind ciuruită de democraţia originală a lui Iliescu. Doi la zero.
Ideea că din Casa Poporului ar trebui să iasă legitimitate, stat de drept şi democraţie
este la fel de bine ancorată în realitate ca şi teoria la modă prin anii 1700, după care orice corp care arde degajă osubstanţă numită flogiston, sau cea conform căreia din ochi ţâşneşte o rază de lumină, ca din lanternă, rază cu ajutorul căreia vedem. De fapt, nu există flogiston şi nici zahăr de plumb, unt de antimoniu sau bezoarul lui Jupiter. La fel cum nu există în România reprezentare populară, stat de drept şi democraţie, sau, dacă acestea există, sunt altceva decât sugerează denumirile lor atât de pompoase.
E exact pe dos. Oxigenul trebuie să se combine cu un alt element pentru ardere, lumina trebuie să intre în ochi pentru a putea vedea, iar noi trebuie să turnăm dreptate şi democraţie în Casa Poporului pentru a putea trăi, nu să aşteptăm
de la ei aşa ceva.
Hai că sunt mândru de mine. Fără falsă modestie, văd că fac progrese frumoase cu stilul. Am ajuns aproape la finalul acestui articolaş fără să mă folosesc deloc de sintagma Muie Dragnea! Şi, că tot i‑am cruţat numele până acum, hai să parafrazez o glumă cu Iliescu, de când era lupul căţel şi Kamikaze era Caţavencu.
Era aşa: „N‑aş pune bază pe Dragnea. Aş pune acid.” Dacă mă gândesc niţel, nici nu ştiu cine ar marca golul victoriei în cazul ăsta, chimia, sau democraţia?
N.D.
