În toată vâlva stârnită de virusul ăsta Covid 19 (née Wuchan), îmi țiuie urechile de liniște, din cauza unor întrebări pe care nu le-am auzit, că de răspunsuri nici nu poate fi vorba. Le trântesc și eu aici, nu dau cu lopata.
1. Izolarea impusă prin starea de urgență a început după ce câteva zeci de inși infectați cu Corona au ajuns în țară și au transmis virusul la alții, numărul contaminaților crescând exponențial. Dacă la câteva zeci de cazuri s-a impus starea de urgență, care este rațiunea de a ridica starea de urgență și a relaxa măsurile peste vreo lună, când numărul de cazuri a depășit încă de acum 9000? Sau nu se va ridica starea decât după ce numărul de infectați va scădea sub câteva zeci, eventual, sub zece? Din respect pentru neuronii pe care-i mai are în funcțiune, nu-l mai întreb pe domnul Cercel dacă propunerea lui de a izola bătrânii s-a bazat pe o modelare stohastică. Mai are nevoie de neuronii aceia ca să semneze hârtii la Balș.
2. A făcut cineva un studiu de rezistență a virusului în diverse medii? Asta, ca să știm cum să ne ferim de el și, eventual, să renunțăm la măsurile paranoide de a trece pâinea prin spirt și a fierbe clanța în acid. Aici dau eu răspunsul: da, echipa de epidemiologi condusă de prof. dr. Hendrik Streeck, directorul Institutului de virusologie din Bonn, a mers prin casele pacienților suferinzi de Covid și a prelevat probe de pe clanțe, veceuri și alte obiecte (chiar și de pe câini și pisici). A găsit virusul, dar în formă inactivă, mort de uscăciune. Îl citez pe prof. Streeck: ca să iei virusul de pe o clanță, trebuie ca cineva infectat cu Covid să fi strănutat în palmă și apoi să fi pus mâna pe clanța aia înaintea ta.
3. Fără a fi un inamic al măștilor chirurgicale (mi-a făcut o imensă plăcere să văd niște imagini din parlament în care aleșii purtau botniță), mă întreb în ce fel ajută portul unei cârpe îmbibate în aburii propriei respirații? Dacă aș fi virus, o cârpă umezită cu salivă ar fi locul unde mi-ar plăcea să locuiesc sau cu care să călătoresc. Ar fi echivalentul unui zbor la business class, cu paharul de șampanie în mână, mult mai comod decât o deplasare de unul singur prin aer, cu aerosolii de salivă care s-ar usca în câteva minute, lăsându-mă să mor de sete.
4. Care este rațiunea de a redeschide școlile și a trimite copiii să facă schimb de viruși pe care să-i aducă acasă, unde tataie stă zăvorât?
5. Care este rațiunea de a amenda cu 2000 până la 20000 de lei (plaja de la 2000 la 20000 este exact plaja pe care se bronzează bunul plac și corupția jăndarului ce taie procesul verbal) o babă pentru că nu are la ea o hârtie pe care și-ar elibera-o ea însăși? Dacă ar ști să scrie, dacă ar avea o foaie de hârtie în casă și dacă ar găsi un pix în care nu s-a uscat pasta.
Aceste întrebări și altele asemenea nu vor să minimalizeze pericolul legat de virus. Dimpotrivă, ținând seama de seriozitatea pericolului, cred că ar trebui ca măsurile de prevenire și combatere să fie la fel de serioase. Deciziile să fie bazate pe cunoștințe științifice și fapte concrete, pe gândire clară și logică, nu pe păreri și calcule politice. În caz contrar, eforturile și resursele populației și ale autorităților vor fi irosite în lupta cu himere, cu ținte false, în timp ce câțiva atomi de carbon cu coafuri stil arici râd prin batistă de noi, cei care nici numele lor nu-l știm sau nu vrem să-l spunem corect. (N.D.)
Păi, exact asta e problema: că nu se știe. Și, când nu știi, nu știi nici măcar dacă măsurile luate sunt bune. Ce se știe e că: la ce le-a folosit spaniolilor că s-au calificat la europene. Și România sta acasă.