Am cerut mai mereu de la colegii de breaslă mai multă decenţă şi mai puţină senzaţionalitate doar de dragul unui click în plus sau a vreunui like atât de irelevant. Presă şi jurnalişti de calitate mai există, doar că aceştia riscă să dispară pentru că nu livrează traficul cerut de la financiar. O vină mare o au şi cititorii (ai lor, nu voi care ne citiţi pe noi). Să crezi că din gura unui Codrin Ştefănescu sau Ilie Năstase a ieşit ceva senzaţional, exploziv sau chiar o bombă, nu te recomandă clar pentru vreo carieră strălucită în cercetare sau pentru vreo funcţie înaltă, fie ea la privat sau la stat. Ah, da… ne scuzaţi! În cele ce urmează vom face o analiză rapidă pentru a vă arăta de ce jurnalismul subiectiv, dar cu pretenţie de imparţialitate, este nociv atât pentru consumator, dar mai ales pentru autor, care ajunge să se creadă expert pe teme pe care în mod normal nu ar trebui să le abordeze decât la nivel conversaţional. Ne-am oprit asupra a doar două exemple, două mostre de jurnalism aproximativ opuse, dar cu efecte la fel de nefaste atât pentru public, cât şi pentru meseria de jurnalist.

1. Antena 3 – întreaga politică editorială a postului condus de Mihai Gâdea se roteşte în
jurul intereselor patronului, ceea ce în esenţă nu e un lucru anormal. La fel de normale, chiar dacă uneori în contradicţie cu convingerile altora, sunt şi opţiunile politice ale echipei anteniste. De neacceptat însă în cazul acesta este logica pe care îşi construiesc raţionamentele Mihai Gâdea şi subalternii săi.

Ca să luăm un exemplu de dată recentă, întreg scandalul cu adopţia fetiţei din Baia de Aramă şi preluarea ei de către familie a fost un prilej pentru echipa Antenei 3 de a lovi în deja fostul procuror general al României, Augustin Lazăr. Procuroarea cu comportament discutabil fusese numită în funcţie printr‑un ordin al procurorului general, la fel ca probabil alte zeci de procurori. Dar să ajungă de la acest fapt extrem de banal la a‑l acuza pe Lazăr de întreg scandalul pornit, numai logica strâmbă şi manipulatoare a lui Mihai Gâdea o putea face. Scopul îl ştim bine, decredibilizarea justiţiei şi în special a organelor de anchetă.

Cu un CV destul de subţire (absolvent de teologie adventistă şi «doar» doctorand în istorie), pe Gâdea nu îl recomandă absolut nimic pentru o slujbă de ziarist. Şi a demonstrat asta cu vârf şi îndesat. Poate vă mai aduceţi aminte de interviul cu nevăzătorul Andrea Bocelli şi de întrebarea legată de sentimentele care îl încearcă pe tenor atunci când vede publicul. Sau de întrebarea adresată lui Jose Carreras despre mama sa şi visurile acesteia legate de fiul său. Nici faptul că, vizibil jenat, marele tenor i‑a spus că mama sa a murit când el avea 18 ani nu l‑a oprit pe Gâdea. De scuze nici nu putea fi vorba.

Pe lângă aceste gafe venite dintr‑o documentare slabă, Mihai Gâdea a fost și protagonistul unor faze memorabile prin penibilul lor: atunci când l‑a întrebat pe Pascal Bruckner dacă a auzit de un mare scriitor Băsescu, o glumă la care nici măcar el nu a râs, sau atunci când, în cadrul unei lecţii de limbă română spontane, l‑a făcut pe Julio Iglesias jr. să spună „Jos Băsescu!“, deşi Băsescu era jos de vreo jumătate de an deja.

Toţi aceşti factori, rea intenţie, nedocumentare jurnalistică, conducere a discuţiei către tema care convine, manipulare grosolană a faptelor şi datelor către concluzia „logică” extrem de personală, îmbinarea abilă a convingerilor personale cu adevărurile absolute şi puterea de schimbare a argumentelor la 180 de grade fără nici o tresărire, sunt de fapt un model de „AŞA NU, NICIODATĂ, JAMAIS, NEVER!“

Deşi aducător de audienţe mari pe termen scurt, tot acest arsenal nu face decât să le micşoreze colegilor lui Mihai Gâdea pubicul ţintă, unul care nu are nevoie de dovezi, ci doar de confirmări ale unor păreri deja formate. Deja dinspre trustul Intact se simte aşa un iz de „hârjoneală“ cu PSD‑ul, semn că social democraţii nu au prea apreciat aportul antenist la ultimele alegeri şi probabil au mai tăiat din finanţare. Iar asta, ne vedem nevoiţi să repetăm, nu e neapărat un lucru anormal. Doar că, pentru Antena 3 şi colegele de trust, acest lucru poate însemna o reducere masivă a veniturilor pe termen lung. Nu ne putem imagina sub nici o formă că dinspre PNL sau PLUSR, după ani de bălăcăreală reciprocă, ar putea veni vreun stimulent.

În concluzie, jurnalismul nu se face „cu dovada pentru ceva ce pare, ci cu dovada pentru
ceva ce este“, citat aproximativ din replica lui Crin Antonescu către acelaşi Mihai Gâdea, replică ce l‑a dat peste cap până peste măsură pe doctorandul în istorie, încât a uitat să numere: „Aveţi două obsesii, domnule Antonescu, Ponta şi cu mine şi cu Antena 3“.

2. Vice.com (ediţia în română dar nu numai) – spre deosebire de Antena 3, cei de la Vice au ales să se poziţioneze aproape în celălalt colţ al ringului de presă, afirmând încă de la debutul publicaţiei (Montreal, 1994) că vor aborda un jurnalism care pune accentul pe subiectivism şi experienţele personale ale reporterilor. Gândită ca o revistă ce se dorea a se adresa tinerilor, Vice promitea să scrie despre sporturi extreme, modă, cultură, muzică, film, călătorii, entertainment, droguri, sex şi rock’n’roll, totul bazat pe ideea care a devenit principiul brandului: spune adevărul, aşa cum este el, chiar dacă deranjează, mai ales dacă deranjează şi provoacă reacţii. Cum se împacă adevărul cu jurnalismul subiectiv noi nu ştim. Şi din ceea ce veţi citi mai jos, s‑ar putea să vă daţi seama că nu ştiu nici cei de la Vice.

Ei bine, din tot acest angajament a mai rămas doar ultima parte, cea cu deranjul şi provocarea de reacţii. Ediţia în limba română abundă în consideraţii personale despre orice subiect. Ne aşteptăm ca în curând să găsim în Vice un material despre fizică cuantică scris de un economist sau unul despre neurochirurgie scris de un fost PR‑ist devenit de trei zile vlogger. Asta pentru simplul motiv că revista promovează păreri personale, chiar dacă acestea sunt total neavizate sau de‑a dreptul aberante.

De exemplu, editor coordonatorul publicaţiei, Gabriel Bejan, jurnalist cu peste 20 de ani de experienţă în spate a ajuns să ştie TOT, dar absolut TOT, despre politică, administraţie locală şi politică fiscală, după cum reiese din captura prezentată. Este urmat îndeaproape de Sidonia Bogdan, care ştie TOT despre conflictele interetnice dintre români şi maghiari şi Cătălin Nicolae, cel care ştie TOT despre criza din Republica Moldova şi politica externă a României cu privire la ţara soră. Atâta siguranţă de sine nici măcar cei de la Antena 3 nu au, pe ei îi mai vezi dând din colţ în colţ uneori.

Recunoscuţi pentru poziţia extrem de pro drepturi ale comunităţii LGBTQ+, dar şi ale altor minorităţi în general, cei de la Vice uită deseori că a spune adevărul ăla deranjant şi provocator de reacţii nu înseamnă a spune adevărul tău. Cei cu păreri contrare redacţiei Vice sunt amintiţi şi citaţi în articole, dar mereu cu vădită tentă ironică, uneori extrem de jignitoare. Unul din favoriţii lor este Mihail Neamţu, pe care progresiştii de la Vice nu‑l iartă cu nici o ocazie, deşi toleranţa ar trebui să fie principala lor calitate. Adică, da, dom’le să fie diversitate de opinii, dar doar opiniile noastre. De fapt, de pana acidă a redactorilor subiectivi de la Vice nu scapă nici un om care îndrăzneşte să îşi afirme credinţa în vreun Dumnezeu, indiferent de denumirea pe care o foloseşte. Pentru angajaţii Vice atât de iubitori de diferit, diferenţa de concepţie despre facerea lumii, de exemplu, e de neacceptat.

Cam tot ce se întâmplă prin articolele viciate de subiectivism este de fapt o invitaţie la intoleranţă, cei ce nu sunt de acord cu linia adoptată de redacţie sunt proşti, inculţi, patriotarzi, retrograzi, plictisitori, manipulatori, dezinformatori, penibili, aroganţi, incapabili de compasiune, ridicoli, rasişti, homofobi, xenofobi, creduli, analfabeţi, iraţionali, etc. Să propovăduieşti political correctness‑ul în timp ce tu împroşti cu invective în tabăra adversă este un alt model de „AŞA NU, NICIODATĂ, JAMAIS, NEVER!“

Nici să te crezi atotştiutor nu e bine. Nici pentru tine că te opreşte din crescut, nici pentru cititorul tău, că ăla nu mai caută şi alte puncte de vedere după ce a citit TOT.
Adică na, aşa credem noi, mai pe subiectivism…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here