Trick or Trick

este programul electoral al politicienilor noştri, de când s‑a inventat democraţia pe pământul României. În timp ce copiii au voie doar într‑o singură zi pe an să sune la uşa oamenilor şi să‑i sperie cu măşti de monştri pe faţă, aleşii neamului au liber să ne scârbească şapte zile pe săptămână. E drept, politicienii nu au nevoie să strice bani pe măşti, natura i‑a dăruit din naştere cu nişte faciesuri de Frankensteini, numai bune să bage groaza‑n oameni. Nici de felinar din dovleac n‑au nevoie, îl poartă pe umeri, cu lumânarea‑n gură.
La noapte ne vom aminti, poate, cum mulţi au murit la Colectiv din corupţie, impostură și ticăloșia reprezentanţilor statului. Aşa cum a zis Băsescu (dacă nici el nu are ochiul format la chelneri), ospătarii din Bamboo s‑au dovedit mai pricepuţi decât pompierii și smurdiştii lui Arafat. Ne aşteptam la aşa ceva, dar realitatea a fost totuşi incredibil de oribilă.
Totul a continuat apoi ca într‑un coşmar: interdicţia lui Arafat de a lăsa ambulanţele particulare să participe, spitale nepregătite pentru a face faţă situaţiei, spital de arşi unde se tratau de riduri cocotele din showbiz, dezinfectante care nu dezinfectau, obstacole birocratice la trimiterea răniţilor în străinătate.
Asta n‑a împiedicat sistemul să se umfle de la un dezastru la altul.
Un singur lucru ne‑a arătat (fără ca asta să ne ajute cumva) dezastrul de la Colectiv: cât de hâd e statul pe care‑l hrănim cu bombonele şi care ne oferă la schimb doar glume proaste.
O să ziceţi că, măcar, am scăpat de Ponta.
Da, dar a venit Dragnea şi a adus vreo trei ani de Halloween non‑stop, în care hoţii au strâmbat legile ca să scape de puşcărie, în timp ce noi urlam ca lupii în Piaţa Victoriei.
Pentru comparaţie, scufundarea feribotului Sewol în Coreea de Sud a dus la sinucideri, condamnări la închisoare pe viaţă sau pe zeci de ani, demisia preşedintei ţării şi primenirea clasei politice corupte. Toate acestea, în decurs de şase luni de la accident.
Nu ştiu dacă la noi actuala clasă politică are cu cine să se primenească. Dar ştiu că, măcar din când în când, trebuie să schimbăm rolurile. Să le sunăm noi la uşă politicienilor şi să‑i speriem.
Să le arătăm ştampila. (N.D.)