miercuri, iunie 18, 2025
asociatiaidas.com
AcasăJurnale10+2 sfaturi pentru o viață fericită și mai lungă

10+2 sfaturi pentru o viață fericită și mai lungă

1. Acceptaţi ceea ce aveţi

Pentru a fi fericit, trebuie să te bucuri de ceea ce ai, zice un vechi proverb din Ciolpani. E și normal, cum naiba să te bucur de ce nu ai? De exemplu, dacă aveți sculament, bucurați-vă că astfel aveți ocazia să cunoașteți un medic, un farmacist sau că puteți reînnoda prietenii mai vechi cu amici care au avut la rândul lor sculament.

2. Bucuraţi-vă de ceea ce faceţi

Persoanele fericite fac mereu ceea ce le place, ne învață încă din antichitate aborigenii australieni. Așa că dacă îți plac cartofii prăjiți cu ceafă de porc, fă în fiecare zi cartofi prăjiți cu ceafă de porc. E drept că astăzi pesta porcină africană poate fi un impediment în calea fericirii, dar slavă cerului, suntem în UE și putem lua porci de acolo.

3. Trăiţi pentru ziua de astăzi

Pentru a fi fericit, nu trebuie să te gândeşti la eşecurile din trecut și nici să visezi la un viitor idealist”, spunea Marcel Spătaru alaltăieri la o terasă din stațiunea nudeo-climaterică 2 Mai. Ce dacă nu ți-a ieșit biletul la pariuri? FCSB mai joacă și etapa viitoare. Dar oricât de favorită pare Barcelona, nu îți face planuri de party la Loft cu gândul la banii de pe urma faptului că Messi marchează și gazdele bat cu 5-2. Mai bine pariezi cu un amic că poți să bei pe loc, din maxim trei guri, o halbă de bere de 0,4 litri.

4. Alegeţi fericirea

Întotdeauna aveţi libertatea de a alege maniera în care să abordaţi orice situaţie, afirmă doctorul specialist în râme și alte târâtoare Manuel Lopez Juan Garcia Vega Martinez Schuller. Indiferent de situație, râdeți cu gura până la urechi, ca la un banc prost spus de patronul firmei sau directorul de departament. Până la urmă, vă va ierta bunica că ați râs la înmormântarea surorii ei mai mici.

5. Relaţiile cu cei din jur influenţează fericirea

Fericirea celorlalţi influenţează fericirea noastră” este mottoul unei echipe norvegiene de curling feminin. Nu știm la ce s-au gândit sportivele norvegience (nouă ne plac mai mult suedezele), dar într-adevăr noi românii suntem cu atât mai fericiți, cu cât cei din jurul nostru sunt mai năpăstuiți. Așa că, seara când ajungeți acasă, modificați sumele de plată pentru întreținere la 4-5 vecini și întrebați-i când au de gând să plătească, că nu stă tot blocul după curul lor de nesimțiți. Adormiți zâmbind cu gândul la mutrele lor nedumerite și triste.

6. Fiţi ocupaţi în permanenţă

Dacă doriţi să fiţi fericiţi, ieşiţi în oraş cât se poate de des” ne spunea în facultate colegul de cameră Sorin. Sorin avea 32 de ani, 192 de cm și 91 de kg și era încă în anul 2 la Drept Administrativ. De obicei, sfatul acesta venea când Sorin era beat sau avea vreo cucerire nouă. În toți cei patru ani în care am fost colegi de cameră, Sorin nu a avut nici o gagică. Ieșirile în oraș, chiar și fără bani de consumație la vreun birt de cartier, ajută la tonifierea mușchilor picioarelor și fesierilor. Odată cu ieșirea în oraș se recomandă și evitarea mijloacelor de transport în comun, doar nu vreți să luați și amendă de blatist.

7. Nu vă comparaţi cu ceilalţi

Ambiţia este benefică şi îi face pe oameni fericiţi, dar invidia îi face nefericiţi”, susține un profesor de geografie de la Școala cu clasele I-VIII nr. 1 din Tașkent. Dacă reușiți să vă faceți prietenii invidioși pe succesul dumneavoastră la Backgammon în parcul Moghioroș, se aplică punctul 5, deci sunteți iar fericiți.

8. Fiţi voi înşivă

E de preferat decât să vă dați fotbalist sau scriitor sau Napoleon. Viața în afara spitalului de nebun e mai frumoasă și mai fericită, credeți-ne pe cuvânt.

9. Nu fiţi îngrijoraţi

Dacă aveți prea mult de plată la întreținere, nu vă îngrijorați. Cel mai probabil, un vecin a cumpărat revista înaintea dumneavoastră și v-a aplicat punctul 5. Cel mai bine, bateți la ușa administratorului și înjurați-l.

10. Fiţi organizaţi

Persoanele fericite îşi fac planuri şi sunt organizate” sunt cuvintele cu care am cucerit o jună brună acum vreo 14 ani în Vamă. I-am explicat că îmi făcusem deja planuri să i-o trag și în acest scop m-am organizat să vin să-i vorbesc. Nu mai țin minte exact dacă i-am tras-o, dar ce mai contează, prietenilor apucasem deja să le spun că da și au devenit brusc invidioși pe mine (revezi punctele 7 și 5)

11. Gândiţi pozitiv

Optimismul este mecanismul mental de auto-apărare împotriva depresiei”, titlul unei cărți pe care nu am citit-o în trenul InterCity București Nord – Galați, via Făurei, cu oprire și în Brăila. Tot timpul cât am fumat pe ascuns în buda trenului, am fost optimist că nu mă prinde nimeni. Nici măcar când polițistul de la TF scria procesul verbal de amendă contravențională nu mi-am pierdut optimismul. De fapt, încă sunt optimist că la un moment dat nu va mai trebui să plătesc amenda pentru care am deja poprire pe contul personal.

12. Apreciaţi fericirea

Fericirea adaugă mai mulţi ani vieţii este concluzia unor cercetători etiopieni de la Liceul Teoretic din Addis Abeba. Ei au observat empiric că dacă ar fi râs mai mult, un număr de 24.824.732 de etiopieni și 4 olandezi ar fi trăit în medie cu 2,4 ani mai mult. Este adevărat însă și faptul că astfel, conform punctului 5, restul de 48.926.200 de etiopieni ar fi murit mult mai devreme.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular