sau, ceva mai în ton cu sărbătoarea Ignatului
Tăiem medicamentul de pe listă, cum îl procurăm
În rândurile care urmează vă prezentăm informaţii certe despre criza medicamentelor din România, informaţii oficiale, dar şi informaţii obţinute prin metode jurnalistice de la surse care nu doresc momentan să-şi dezvăluie identitatea. De asemenea, în rândurile de mai jos aveţi ocazia să găsiţi explicat într-un mod frust sofisticatul domeniu al pieţei medicamentelor.
Ce este acela „export paralel de medicamente“?
Încep cu această noțiune, pentru că de jumătate de an încoace se invocă în România tot mai des acest concept, fiind prezentat de unii jurnaliști și de unii oameni cu funcții publice (sau care au avut funcții publice) drept cauza principală a dispariției medicamentelor de pe piața românească. „Exportul paralel” ca expresie are în România o conotație negativă, fiind asociat probabil cu o altă expresie des uzitată în spațiul public, „statul paralel”. Dacă e „paralel” atunci, își spun mințile din spatele urechilor neavizate, este ceva de rău, ceva ce se petrece în secret, o conspirație. Nimic mai fals. Conceptul de „export paralel” este o noțiune prezentă în tratatele europene chiar mai înainte ca România să fi pătruns în UE, și acea noțiune definește în cazul comerțului cu medicamente un lucru cât se poate de normal: comerțul cu medicamente vândute în afara unei țări, dar nu pe filiera producător de medicamente-distribuitor de medicamente agreat de producătorul de medicamente, ci pe filiera unui distribuitor neutru, care nu are de-a face cu producătorul, nu prin contract cu producătorul. De aici odiosul cuvânt „paralel”, căci această formă de comerț este paralelă cu intențiile comerciale ale producătorului de medicamente, practic lasă producătorul de medicamente în afara jocului comercial.
Ce este acela „import paralel de medicamente“?
Sper că deja intuiți că nici această noțiune nu are de-a face cu expresii gen „statul paralel”, în care cuvântul „paralel” să fie, bietul de el, încărcat cu atributele unei monstruozități nocturne, o nălucă a întunericului trimisă de spiritele rele. Importul paralel de medicamente este, ca și surata sa exportul paralel, o noțiune care a făcut carieră în tratatele europene î.Ro-UE. (adică înaintea erei noastre de români europeni). Ca și surata ei, expresia de import paralel de medicamente definește acel comerț cu medicamente care pătrund într-o țară printr-o filieră diferită de cea a producătorului, printr-o filieră paralelă cu lanțul de distribuție al producătorului, nu prin contract cu producătorul.
De ce permite UE exportul paralel și importul paralel?
După cum ați observat, ambele noțiuni au în comun faptul că „îl sar” pe producătorul de medicamente, fie la scoaterea dintr-o țară a unui medicament, fie la introducerea într-o țară a unui medicament. Nu-ți trebuie prea multă școală ca să intuiești motivul pentru care UE a optat în tratate pentru aceste două „paralelisme”: evitarea unui monopol al producătorului de medicamente, evitarea unui abuz de dominație al producătorului de medicamente. Nu este un hatâr pe care UE îl face acestui domeniu, o fantezie a celor care au redactat Tratatele Europene. Acest principiu este valabil oricăriu tip de comerț legal din UE, fiindcă medicamentul este perceput drept o marfă care trebuie să circule liber, la care să aibă acces populația Europei indiferent de interesul unui producător. Acest principiu al liberei circulații, care este scris negru pe alb, mai are unul pe care nu-l veți vedea scris nicăieri oficial, dar care există și poate fi pipăit cu logica: exportul și importul paralel pot fi instrumente de scădere a prețului medicamentelor. În țara G un medicament este vândut cu 10 lei de producător, în timp ce în țara R el este vândut cu 7 lei. Medicamentul acela se ia din țara R de către o firmă exportatoare paralel și se vinde în țara G cu 8 lei. Simțiți mecanismul? Producătorul de medicamente vede cum în țara G ajung medicamente mai ieftine decât vindea el acolo. Nu prea-i convine. Iar supărarea lui este și mai mare atunci când alte medicamente care se găsesc în țara G cu 3 lei, ajung tot prin firma exportatoare (care poate face și import) să se vândă în țara R cu 5 lei, în timp ce producătorul le vindea în țara R cu 7 lei. Producătorii pierd așadar și la exportul paralel, și la importul paralel. Cine câștigă? Pacienții din țările R și G, fiindcă găsesc prin acest export sau import paralel medicamente mai ieftine decât oferă lanțul de distribuție a producătorului. Cine a făcut Tratatele Europene a avut cap, dar și inimă, care bătea pentru oamenii suferinzi, care-și doreau un plus de sănătate sau chiar de viață, și nu pentru un magnat din industria producătoare de medicamente, ce-și dorește un plus de bani. Pentru că Tratatele Europene sunt făcute cu inima. NICIODATĂ în UE nu se va permite ca peste ele să intre cineva cu picioarele. Am văzut săptămâna trecută piciorușele durdulii ale domnului ministru Florentin Bodog cum au executat la Bruxelles o „bătută ca la noi pe Dâmbovița” peste acest tratate, cerând nici mai mult nici mai puțin decât eliminarea exportului paralel de medicamente, în totalitate. Exportul paralel de medicamente eliminat definitiv din cele 27 de țări care vor mai compune UE înseamnă, sper că v-ați prins, și eliminarea importului paralel de medicamente. Principiul enunțat de Bodog, chiar dacă s-ar aplica doar anumitor țări, nu poate funcționa într-o Europă egalitară. Nu poți spune: „Eu, România, doar import paralel din Franța ce medicamente sunt mai scumpe la noi și mai ieftine la ei, iar când e să export paralel ce medicamente sunt mai ieftine la noi și mai scumpe în Franța, mă supăr și jeo manfiș deo tu le franse, adieo, pa, v-am pupat!” Pacientul francez = pacientul român, așa gândește UE și când e vorba de libertatea de mișcare a mărfii numite medicament. Și este un mod de gândire bun, plăcut mai ales acelora care iubim sloganul francez – Libertate, Egalitate, Fraternitate – și-l extindem la nivel european.
Unii dintre dumneavoastră poate credeți că în România sunt cele mai ieftine medicamente din UE și că, automat, România doar exportă. Nimic mai fals. Vă voi da un exemplu banal: Aspirina de la Bayer, practic originalul aspirinei, aspirina aspirinelor, se găsea în decembrie 2016 la vreo 1.10 euro cutia în Grecia și nu se găsea deloc în România. Repet, aspirina de acest tip nu se găsea deloc la noi. Atunci o firmă de export-import paralel a adus-o în România, din Grecia. A făcut import paralel, dacă privești dinspre România și export paralel, dacă privești dinspre Grecia. Prețul de vânzare în România a fost mai mare ca-n Grecia, în jur de 11 lei, dar ATENȚIE, mai mic cu vreo 10% decât dacă o aducea în România firma distribuitoare a Bayer, preț asumat la Ministerul Sănătății. Rolul importatorului paralel a fost benefic pacientului român, el găsind aspirina la un preț mai mic decât o aducea în România producătorul ei. Așadar, cei care spun că România doar exportă paralel medicamente, fiindcă la noi sunt mai ieftine, vă mint! Dar, mai important decât prețul, societatea de import paralel a adus un medicament care nu era adus deloc în luna aceea, în România, de rețeaua de distribuție a producătorului. Deci a acoperit o lipsă și la un preț mai bun. O companie care face export-import paralel (toate companiile de acest tip au ambele valențe) produce un dublu avantaj: 1. Aduce medicamente mai ieftine într-un loc din UE și/sau 2. Aduce medicamente într-un loc din UE unde nu se găsesc.
Alt exemplu mi-a fost oferit de doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Marie Curie, medic denumit de presă, pe bună dreptate, „Îngerul copiilor”. Medicul Cîrstoveanu, „Îngerul copiilor”, mi-a relatat în două rânduri cum a avut nevoie de anumite tratamente pentru salvarea unor bebeluși, tratamente care se găseau în Marea Britanie și Germania la prețuri chiar și de zece ori mai mici ca-n România și care puteau fi importate paralel din UK sau Germania. De exemplu: amfotericina, tratament indicat de toate ghidurile internaționale ca fiind tratamentul cel mai indicat în infecțiile fungice severe la nou-născuți, se găsește în UK la preț de 6 euro, iar în România ori nu se găsește, ori se găsește la un preț de zece ori sau de douăzeci de ori mai mare. Din păcate nu s-a putut realiza importul paralel la prețul mic din UK.
Se spune de îngeri că nu au sex, deci pe unii îngeri nu-i căutați de cojones
Titlul de mai sus nu are legătură cu doctorul Cîrstoveanu. Personal cred că este unul dintre cei mai „bărbați îngeri” din sistemul de Sănătate românesc. A impus respect, a negociat „la rupere” pentru micuții lui pacienți, cândva voi da mai multe detalii pe acest subiect. Alți salvatori angelici se pare că au dat dovadă de lipsă de bărbăție. Să căutăm ca pe cloșcă, sub penajul alb, un înger: se numește Vlad Voiculescu. Este un înger, un erou salvator, nu pun cu ghilimele aceste titulaturi tocmai fiindcă i le atribui realmente cu tot respectul. Ani la rând a adus în România medicamente care nu se găseau la noi. Le-a adus contra cost, la sacoșă, adică pacienții au plătit atât cât costau medicamentele aduse de Vlad, ca pasager, din diverse țări europene. A salvat multe vieți, atâtea câte au putut el și prietenii lui salva cu bagajul de cală, când aveau drum prin România. Bravo, Vlad, și bravo și prietenilor tăi! Gestul lui salvator, minunat, cum vreți să-i spuneți, nu poate fi adoptat însă ca regulă generală într-un stat modern, european. În niciun stat european civilizat nu se acceptă ca unui pacient să-i fie administrat în spital tratamentul primit din afara spitalului, tratament adus de niște băieți pe avion, într-o cutie cu gheață, pus într-un taxi și livrat medicului. (evocarea aceasta este din presă, de la alți prieteni jurnaliști ai lui Vlad; bravo și lor, băieți sensibili.) Și în niciun stat european civilizat pacientul internat în spital nu-și plătește din banii lui medicamentele necesare vindecării. La noi e posibil! La noi „merge și așa”! La disperare pacienții români acceptă orice, numai să scape cu viață! Dar dacă vrem să devenim o țară ca afară nu trebuie să vedem ca soluții doar acțiunile făcute la disperare, adusul la sacoșă, plata de către pacient a medicamentelor. Or dacă am a-i reproșa ceva îngerului Vlad Voiculescu este că atunci când a fost ministru nu a depășit stadiul de călător cu valiza de citostatice. De ce spun asta? Ce făcea Vlad Voiculescu și prietenii lui era în fapt import paralel, dar nelegal. Aducea din alte țări medicamente care nu se găseau în România, dar pe lângă lege. Disperarea pacienților ținea loc de lege! Atunci când a ajuns ministru, Vlad Voiculescu trebuia, era obligat moralicește, să legalizeze cum trebuie importul paralel. Adică să faciliteze importul paralel de medicamente esențiale, adică medicamentele indispensabile în boli tip cancer, hepatita C, HIV etc., import care ar fi trebuit făcut de societăți comerciale specializate, oficializate. Să nu mai aducă aceste medicamente esențiale cu sacoșa niște băieți binevoitori, ci niște firme care-și asumă o responsabilitate clară de transport, depozitare, livrare etc. ȘI MAI ALES: ACESTE MEDICAMENTE ESENȚIALE SĂ FIE PLĂTITE DE STAT, DECI PE LISTA COMPENSATELOR. Medicamentele aduse la sacoșă nu sunt suportate de stat. Iar importul paralel legal, pe care vi l-am descris ca mecanism mai devreme are, după mandatul îngerului Vlad Voiculescu, aceeași hibă pe care o avea și înainte de mandatul lui: medicamentele aduse de societățile care fac import paralel cu esențiale (tratamente pentru boli grave, cu pacienți de multe ori spitalizați) nu sunt plătite de statul român, cum era normal. Legea importului paralel nu prevede această variantă. Medicamentele aduse de societățile care fac import paralel cu esențiale nu pot fi trecute la capitolul compensate. Îngerul Vlad nu a avut curaj să oficializeze importul paralel, astfel încât să fie aduse normal, cum se face în orice țară civilizată din UE, aceste tratamente. Vlad a salvat câteva sute, mii de vieți, nu știu câte, atât cât i-a permis statutul de călător cu avionul. Și pe banii pacienților. Ar fi salvat sute de mii, milioane, dacă legifera cum trebuie importul paralel făcut de societățile comerciale, care să aducă pe banii statului acele tratamente, că d-aia plătești, cititorule, contribuție de sănătate, să beneficiezi de tratament gratuit. Adusul cu sacoșa nu face cinste unui ministru, fie el și înger ocazional. Nu am nimic cu Vlad Voiculescu, nu aș fi zis de lipsa lui de curaj, dacă nu aș fi observat o inepție și mai mare din partea lui.
Cine și de ce atacă doar exportul paralel și nu adevărata cauză a dispariției medicamentelor din România – retragerea medicamentelor de către producători
Vlad Voiculescu, ca și prietenul său jurnalist, Vlad Mixich, au pornit cu ceva luni în urmă o campanie furibundă împotriva exportului paralel. De curând am văzut cum amândoi au făcut referire la exportul paralel ca fiind una dintre principalele cauze ale lipsei imunoglobulinelor și Trileptalului de pe piața românească. Fiind vorba de un fost ministru, presupui că se bazează pe date concrete, de la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), cea căreia i se raportează obligatoriu toate stocurile de medicamente și care știe exact câte au plecat la export paralel și câte a retras producătorul. Or, datele concrete de la ANMDM îl contrazic puternic. Nu exportul paralel, ci retragerea de către producători a unor medicamente esențiale de pe piața românească, din motive de fabricație și comerciale, a generat cele două crize majore. Vedeți în interviul de mai jos, cu Nicolae Fotin, președintele ANMDM, detalii ale celor două crize. Dacă ANMDM nu a identificat drept cauză majoră exportul paralel, de ce insistă cei doi Vlad, corifei ai transportului cu sacoșa, pe acest subiect? Nu vă pot da un răspuns tranșant acum, aici. Dar vă promit că-l voi căuta. Aș vrea să repet însă ceea ce spuneam în debutul textului meu: exportul paralel și importul paralel deranjează producătorii, le scad prețurile și ajută pacienții europeni să găsească la ei în țară medicamentele de care au nevoie. Total întâmplător, pe fondul celor două crize generate de producători în cea mai mare parte, tot producătorii au început să ceară statului român să renunțe la taxa clawback. Dar deja intru în chestiuni tehnice, partea aceasta o voi aborda în textele ce vor urma.
Alexandru CĂUTIȘ