La ora la care Sebastian Cucoș făcea conferința de presa în care tot ce a prezentat a fost carpeta cu sfinți din spatele său, într-o clădire alăturată locului unde se ținea conferința „omul în alb” dădea un interviu amplu despre incidentele din Piața Victoriei. Interviul a avut loc independent de conferința zero. S-a petrecut astfel: I-am cerut azi dimineață o audiență lui Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, bănuit a fi „omul în alb” și după multe insistențe a acceptat să dea respectivul interviul. La ora 17 am fixat să-l începem. Când l-am terminat, și eu și „omul în alb” am constatat că alături, la sediul Jandarmeriei, se ține o conferință de presă. „Omul în alb” nu fusese anunțat de ea, nu fusese invitat la ea, deși a fost cel mai mediatizat personaj al intervenției din Piața Victoriei. Mi s-a părut foarte suspect acest aspect… Numele „omului în alb” este chiar Cătălin Paraschiv, mi-a confirmat. Mi-a spus și denumirea gazului folosit și multe alte detalii incredibile. Postez interviul în forma audio needitată, fără nicio intervenție a mea asupra discuției, fiindcă este foarte mare așteptarea de informații oficiale pe această criză unică în istoria Jandarmeriei și fiindcă am constatat că acea conferință de presă organizată de Sebastian Cucoș a fost un fiasco incredibil, greu de înțeles. Populația României are dreptul de a fi informată! Dreptul la informare este obligatoriu de satisfăcut în momentele de criză majoră ale unei instituții de anvergura Jandarmeriei. Printre altele Jandarmeria are misiunea de a înlăturarea posibili teroriști. Panica generată prin lipsa de informare, în fond indugerea unei terori populației printr-o suspectă tăcere, nu face cinste acestei instituții…
Voi reveni și cu varianta scrisă, pentru cine nu are timp să asculte această oră de interviu din link-ul următor:
Alexandru Căutiș
E dezinformat sau minte referitor la huliganii din piata. De la ora 20:00 cand am ajuns in piata si m-am plimbat prin ea am observat ca persoanele violete erau in fata guvernului, in partea dreapta, mi-am luat si eu niste oua in cap acolo. In primul rand dar in rindul 2 si mai inspate. Oricum erau usor identificabili. Unde au fost cei 20% din dispozitiv care trebuia sa fie amestecati in multime? Stai cu orele sa arunce aia diverse obiecte in tine si duoa aia evacuezi piata? Cum se face ca gazele lacrimogene ajungeau in mijlocul pietei, in spatele huliganilor si nu intre ei? De ce purtau jandarmii arme cand era pericol sa le foloseasca sau sa le piarda? De la Antipa nu s-a dat cu nimic catre jandarmi. Fortele de ordine erau prea departe sa ajunga ceva la ei. Dar s-a huiduit cand au venit de pe bulevard catre noi, cu caini si cai. Aia ce cautau acolo? Inainte de ora 23… Am inregistrari.
Ai fost la Parchet sa povestesti si sa dai inregistrarile?
ar fi mai profesionist sa folositi un compresor sau macar sa editati zgomotele de pe inregistrare ca ne rupem urechile, boxele etc.
imi cer scuze, abia am apoi am remarcat precizarea ca este vorba de un interviu ne-editat
Interviu facut in genunchi . Rusine
mie omul asta mi se pare un profesionist perfect. intrebarea la care va raspunde justititia este probabil ce cauta aceasta brigada speciala anti-tero la un miting pasnic.
Iată că a trebuit sa intervină.
Acest „profeionist perfect” a actionat ca un cap mafiot cand a ordonat atacul impotriva civililor, neinarmati, fara discernamint, tratand multimea intreaga ca pe un inamic. Totul bazat pe o informatie ca doi jandarmi sunt omorati. Mie mi se pare ca si-a iesit din fire cam repede pentru un ofiter cu experienta. Chiar si cei vinovati de violente au dreptul sa fie tratati corect de fortele de ordina in momentul in care ridica mainile si se predau. Scopul lor in srada este sa-i retina; pedeapsa va fi data in urma judecatii de catre un judecator.
Deci in opinia mea acesti jandarmi sau erijat in judecatori, incercand sa faca ei dreptate, la gramada, dupa mintea lor…Asta seamana a abuz. In al doilea rand cam toate violentele din piata par regizate dupa un scenariu si o practica comunista, totul pentru a da o justificare morala a agresiunii jandarmilor.
Si apropo de tinuta lejera cu care avenit imbracat de acasa, pe sub camasa aiaalba am vaga impresie ca se zareste un Kevlar… premeditare sa fie????
MUIE PSD si mai nou… MUIE KAMIKAZE
scarba mai esti nea’ cautis
ce e ba gretosenia asta? spalati cadavre mai nou??
Domnu’ intervievator, etern șoim al patriei ce sunteți, cand ati văzut la Realitatea imaginile cu acest călău agresând în mod direct manifestanți cu mâinile ridicate, ați spus „nu mă interesează” (!!!)
Asta spune totul, mai exact că interviul nu deloc este întâmplător.
Pe timp de criză pocnesc conservele…. chiar și cele mai proaste.
Buna seara,
Ar fi fost mult mai credibila o inregistrare video. Cred ca realizati ca acum, oricine poate veni si poate contesta veridicitatea interviului prin prisma lipsei partii vizuale.
Va multumesc
18:52 începeai pe morții mă-tii că dacă nu erau imagini nu se întâmpla
S-a văzut pe televiziune și acum îl apără cu presa… ? Demisia urgent Paraschiv… Cu executarea sa… !
Rușine kamikaze!
Nu este un interviu, este doar o încercare grețoasă de spalare a șefului Brigăzii Speciale.
Ridicări la fileu, vezi episodul Mazare, scarbavnice și jenante prin care se încearcă impunerea unei imagini de „cavaler in alb”.
GREȚOS!!!!
Ps. Există zeci de filmari în care sunt infirmate toate minciunile jenante ale acestui psihopat
bun interviu
Așteptam varianta scrisă
Alex ,cum naiba l-ai crezut ? Tocmai tu
Omul a amestecat jumatati de adevaruri cu disimulari abile si duceri in derizoriu .
Cu ce drept traseaza limite activitatii jurnalistului profesionist sau de ocazie ?
Cam cat crezi ca din scenariul 10 august e asemanator sau identic cu cel de la Otopeni ,Trosca sau 15 iunie (ca tot aminteste de masinile politiei-apelul 112 sau jandarmerita ) ? Te-a dus de nas ca pe-un amator.
mare om …mare caracter
Căutiş=”Tatăl său din Mangalia de la UM… şi alţi apropiaţi de-ai săi (din SRI,MAI,DGIA etc)”. Asta spune Metin Cerchez despre acest personaj controversat si labil psihic. Dacă este adevărat, marş de-aici în ‘zda mă-tii, tădătorule!
Trendul e să fie decorat de Centenar. Pensii speciale jandarmilor care s-au evidenţiat. Mişcarea civică nu e capabilă nici măcar să acorde asistenţă juridică răniţilor. După miştoul în stil PSDragnea antenist al comadantului Cucoş, 14 august, rămâne să măsoare dl sociolog Pieleanu cât tineret va emigra sau va visa să emigreze.
Bravo Cautis ! Daca nu erati prieteni inainte, v-ati intovarasit acum
Pe Facebook ori nu l-am găsit eu ori nu aveți tupeu să-l publicați.
V-o luați ca și pesedeul.
Ce credibilitate poate avea interviul luat de unul înscris pe listele PSD și care apăra dirijorul găzarilor și ciomagelilor?!
E chiar mandru de ce a facut. Trebuie sa fie vizibil. Uitati-va la fata lui si la degete cum le ridica. Parca dupa el s-ar invarti lumea. A trecut vremea ta. Ai facut scoala pe vremea raposatului. Tonul pe care vorbeste ma deranjeaza. Avem nevoie de altfel de oameni. Open mind.
Transcript nu puteati sa puneti?
Cautis il linge.n cur pe jegul asta si incearca sa.l umanizeze
Cautis = Tatulici
Asa sfarsesc unii jurnalisti: spaland asemenea odiosi.
Kamikaze, va cumparam saptamanal, ca sa sustin proiectul vosteu de baieti frumosi.
Stiti insa cum e: daca arunci o picatura de rahat intr-o galaeata cu apa, cine mai bea din ea???
Rusine, Cautis!
Bravo ! Si eu la fel, era singurul ziar pe care l-am cumparat in ultimii 5 ani. Cautis asta le face mult rau. Asta nu e jurnalism cum vrea el sa para ci incercare de spalare a imaginii unui psihopat care vrea sa para profesionist.
Cautis , chiar ne crezi tampiti . Daca vroiai sa afli adevarul il intrebai cand ti-a spus ca nu erau oamenii lui cei care bateau : Ai cui erau, colonele ? Daca spunea ca nu stie plecai daca erai un ziarist pentru ca era clar ca te prosteste in fata
Nu stiam, kamikaze, ca spalati cadavrele mafiei politice. Intrebarile puse de jurnalist sunt amicale, ca intre prieteni care stiu ca se vor mai vedea si ca mai au nevoie unul de altul.
Reporterul dvs. mai avea un pic si plangea de emotie pe umarul jandarmului, in loc sa il intrebe lucruri esentiale, precum ”De ce nu au existat jandarmii de la Dialog printre protestatari, așa cum sunt de obicei la proteste?”, ”Cine sunt acei câțiva huligani care au atacat jandarmi? Cunoașteți identitatea acestora?”, ”De ce s-au dat ordine sa se traga cu gaze în multimea din spate, cand incidentele erau izolate, doar în fața dispozitivului jandarmeriei?””De ce a fost atacat cu gaze sediul MȚR în care oamenii se refugiaseră pentru a putea respira? ”, ”Care a fost motivul pentru care acei cetățeni israelieni au fost bătuți de jandarmi? ”.
Si ar mai fi cateva, dar mai bine intrebati la partid daca aveti voie sa le primiti.
Felicitări pentru interviu. Dl. jandarm a fost evaziv la anumite întrebări, știa ca va fi cautat, și-a pregătit interviul, nu a făcut nimic altceva decât să-și apere pielea și instituția . A avut trasat ce sa spună, în M. A. I. nimeni nu da interviuri fără aprobarea superiorului, excepție făcând interviurile la locul incidentului, interviuri care sunt stereotipuri (detașamentul bla, blA, a intervenit pentru bla, bla….)
Sunt profund dezamagita!!!
Am avut rabdarea sa ascult toata inregistrarea si pe tot parcursul ei ascultind mintea mea derula filmulete/imagini pe care le am vazut cu acest individ care il contraziceau cuvint cu cuvint.
Un sarpe „batrin” alunecos!!!
Dl Alexandru din pacate am vazut si emisiunea la Realitatea unde ati afirmat cu nonsalanta ca nu va intereseaza imagini pe care dupa cum ati afirmat nu le stiati Imagini care violenta se intimpla in fata individului asta unde NU a reactionat …. Nu stiu cum puteti afirma ca spusele acestui individ sunt mai valide decit o inregistrare de la fata locului unde contrazice acest despot.
Unu apare cu steagul si icoane si altul printr un aparent nevinovat interviu cu voce joasa si aparent avind raspuns pentru toate a reusit sa faca un jurnalist sa apere un abuz al unui despot!
NU SUNTETI IMPARTIAL!!!
Minți cu nerușinare că nu știai ce se va întâmpla! Voi, cu ordin de la Dragnea și secretara de școală Carmen Dan ați premeditat totul! Ești un criminal! În Kosovo ai ucis doi oameni!
Minți cu nerușinare colonele! Știai ce se va întâmpla, totul a fost premeditat de Dragnea, Dan și voi, nemernicilor! Ești un criminal! În Kosovo ai ucis doi oameni! Și tu vii să ne aburești?
Cautis a facut cumva ucenicia la scoala lui Cristoiu? Asa cum il perie Cautis pe psihopatul asta o facea Cristoiu cu Nastase si cu Vantu.
Incredibil câtă lume nu înțelege că jurnalismul de investigație înseamnă echidistanță și să intri în „bârlogul ursului”! Contează informația, nu părerea sau atitudinea jurnalistului. Jurnalismul nu este o meserie de popularitate. Există jurnaliști care i-au luat inteviu lui bin Laden, lui Pol Pot, criminalilor în serie și așa mai departe. Nu trebuie să crezi ce spune Paraschiv, dar pentru o viitoare anchetă poate fi foarte important ce spune el aici! Pe mine nu mă interesează ce părere are jurnalistul Căutiș, cui îi face jocurile, dacă i le face, pentru că părerea mi-o formez eu, nu mi-o formează Căutiș sau Rareș Bogdan, dar mă interesează ce spune acest colonel care a coordonat acțiunea, nu pentru că m-ar convinge, ci ca să îmi fac o idee mai bună despre situație. Dar lumea din România s-a obișnuit cu injecțiile de ură și flegme de la televizor, nu mai știm să ascultăm și mai ales să gândim. Interviul arată și mai mult nevoia de reformă a jandarmeriei, gândiți-vă că la zile de la eveniment, acest ofițer nu a văzut imaginile cu toate agresiunile și victimele, sau se face că nu știe de ele.
Sper ca acest individ sa fie impuscat cat mai curand.
Bun interviul.
Ce teroristi sa inlature? Ei insisi au actionat ca o grupare terorista incalcand toate legile, inclusiv pe cele de siguranta nationala (535 / 2004) facand tot cam atatea victime din randul civililor, cam cat ISIS la „o strigare”… Ce atatea scuze ? Sa plateasca! Demisiile sunt prea putin…
Da, reporterul a fost slab, nu a știut ce sa întrebe. Dar nu cred ca e cazul sa îl acuzam de complicitate.
Cat de genial si relaxat e Paraschivel asta… cand merge cu o armata de analfabeti abrutizati la cafteala de manifestanti inarmati cu tricouri
Un individ care imi stimuleaza imaginatia, mi-ar placea sa-i fac cateva surprize:
– un bocanc in zona aia
– un spit in dinti
– o coarda in jurul gatului, gleznelor si mainilor.
Imaginatia mea continua insa ma opresc aici cu relatarile….poate citesc copii.
M-as juca cu el cca doua trei luni.