Hildegard Brandl: ”Revoluția care contează are loc abia acum, în România: e o revoluție a mentalităților”

Hildegard Brandl e o prezență plăcută și exotică în presă și politică, dar mai degrabă meteorică. Are o firmă de arhitectură, e foarte activă în mediul antreprenorial și e politician PNL. Dar eu unul o știu de la Antena 3, unde mă uit des ca să enervez și să-mi scurtez pe cât pot viața. Mi s-a părut o tipă atât de decentă într-un mediu atât de indecent încât am căutat despre ea pe net. Și, surpriză: povestea de viață a lui Hilde e brici. Ar merge povestită în filme sau romane, dar noi o să ne mulțumim s-o spunem aici, pe internet, că-i mai ieftin.

Un ARO numit dorință

Hildegard Ciuceanu s-a născut în 1973 la maternitatea Giulești. Străbunicul lui Hilde a fost primar în Rășinari în perioada interbelică. Bunicul ei a fost unul dintre cei mai celebri medici veterinari români. Iar tatăl ei a făcut 3 luni de închisoare la Aiud pentru că a organizat, în 1978, un protest împotriva statului comunist, alături de soția Waltraut Olga (mama lui Hilde e de origine șvabă) și de încă un cuplu. Ambele familii depuseseră acte să plece din țară și, ce surpriză, comuniștii au zis că lasă, mai bine să rămână, niet Federativnaia Respublica Germanija for you. Până la urmă, tatăl lui Hildegard a reușit să fugă din România cu o mașină care i-a rămas împotmolită în noroi, undeva la granița cu fosta Iugoslavie. Planul era să treacă granița în mare viteză și să se oprească undeva departe în teritoriul sârbesc, dar Dumnezeu nu părea să fie român în noaptea cu pricina. Noroc că Dumnezeu avea antenă de sârbi și se uita la fotbal: Adrian Ciuceanu i-a convins pe grănicerii sârbi să nu-l escorteze înapoi, cum îi obliga legea, vorbindu-le zeci de minute despre marea echipă Steaua Roșie Belgrad. A reușit. Cu 13 ani înainte să câștige Champions League, Steaua Roșie obținea o victorie aproape la fel de importantă, împotriva comunismului.

Dar știți ceva? Haideți să o luăm mai pe îndelete cu povestitul. Faceți-vă comozi și aduceți-vă aproape o băutură rece. Îi dăm cuvântul lui Hilde, care s-a apucat să vorbească în română abia în primul an de facultate. Cu toate astea, e foarte vorbăreață în oricare dintre cele șase limbi pe care le vorbește fluent.

Despre filosofie, hedonism și Antena 3

“Am fost norocoasă de la naștere. Noi aveam o cameră într-o fostă clădire administrativă a ICECHIM, așa că mama s-a dus să nască la cea mai apropiată maternitate, în Giulești. Era cu 7 săptămâni înainte de termen și am avut noroc ca exact în acea zi să vină acolo un celebru medic neonatolog, care făcea un fel de muncă de voluntariat, prin rotație, la diverse maternități din București. El m-a salvat.”

Deci cum, o întrerup eu, crezi în destin sau în liberalul arbitru?

”Undeva la mijloc, cred că ne facem singuri destinul, prin acțiunile noastre și prin deciziile pe care le luăm zi de zi. Cred că găsim ceea ce căutăm. Totul e să avem încredere în instinctul nostru și să-i dăm curs. Să facem în viața ce ne place și ce ne dorim, nu ce ne impun sau ne sugerează alții. Eu sunt foarte hedonistă de fel (râde).”

Mă surprinde dezinvoltura și patosul cu care vorbește despre filosofie. Ce să mai, se simte sângele nemțesc, că românii (mai ales politicienii) povestesc mai mult de bani și de mărci de mașini. Îi zic că vorbește ca un speaker motivational de succes, spre deosebire de cum o face la Antena 3, unde mi-a părut mai crispată. Ajungem la marea dezbatere a vremurilor: de ce naiba să te duci la Antena 3?!

”Vrând-nevrând, la Antena 3 se uită foarte mulți oameni. Mi se pare important să mergem și acolo și să le arătăm acelor oameni că există și alternative, că adevărul poate fi altul. Dacă reușesc să-i fac măcar pe câțiva fani Antena 3 să mai deschidă o carte, să mai caute adevărul de unii singuri sau măcar să se îndoiască de ce li se zice, consider că am făcut ceva bun. Pentru mine e o provocare să merg acolo, mereu mă pregătesc înainte, ca să fiu sigură că voi transmite un mesaj cât mai clar și mai ferm.”

Nu știm cât reușește să-și transmită mesajul într-un mediu atât de otrăvit și care distorsionează orice, însă este cert este că Hildegard Brandl, cea care crede în omul care-și face destinul cu mâna lui, este de un optimism incurabil:

”Cu Antena 3 sau fără, eu simt că România e pe drumul cel bun. Pentru tinerii care vor să facă ceva, indiferent că o fac în afaceri, în politică sau în alte domenii, mi se pare țara perfectă. Abia acum cred eu că are loc adevărata revoluție română: o revoluție a mentalităților.”

Film polițist adevărat, cu urmăriri, împușcături, fotbal și grăniceri răi căzuți din turn

Prind ocazia să aduc vorba despre familia ei, care a făcut o mini-revoluție before it was cool, în 1978.

”Părinții mei au încercat să facă totul legal, cu formulare și cereri de emigrație completate atent, chiar dacă erau conștienți că șansele erau sub 1%. Au spus că așa e corect și așa trebuie făcut. Au trimis actele și primul răspuns din partea statului a fost că Securitatea a trimis niște bătăuși după tatăl meu, la Sibiu, de care a reușit însă să scape. Când a venit în fine și așteptatul răspuns negativ pentru cererea de emigrare, ai mei au vorbit cu un alt cuplu aflat în aceeași situație și s-au dus toți patru să demonstreze în piață, cu pancartă și tot ce trebuie. Urmarea a fost că au fost trimiși la închisoare, la Aiud, și tatăl meu și celălalt bărbat. Când a ieșit din închisoare, tata slăbise peste 15 kilograme, deși fusese închis doar trei luni. În primele două luni a fost torturat cum se făcea, cu privare de mâncare și de somn. Torturile au încetat abia când gardienii au aflat că tata este fiul doctorului Iacob Ciuceanu, care avea o reputație foarte bună între oamenii din Transilvania, pentru că îi ajuta pe toți să nu-și piardă animalele cu diverse probleme de sănătate.”

Mulți ani mai târziu, tatăl lui Hilde a scris cartea ”Despre oameni și animale – amintirile unui medic veterinar”, care conține amintiri ale veterinarului Iacob Ciuceanu, fie ele din timpul practicii veterinare sau din război. Dar să ne întoarcem în anii ’70. După eliberare, Adrian Ciuceanu a fost și mai motivat să plece din țară. Au încercat cu o barcă gonflabilă peste Dunăre, dar n-a funcționat. A urmat povestea cu trecerea graniței cu mașina, undeva în dreptul localității Teremia Mare, de unde e originară mama lui Hilde, Waltraut Olga Ciuceanu (născută și ulterior redevenită Brandl).

”Au încercat să fugă el, fratele mamei și soția acestuia, sperând că ulterior ne vor putea aduce și pe noi. Deși au plecat la drum primăvara și pământul părea uscat, plouase foarte mult și sub stratul de deasupra era mlaștină. Au ieșit din mașină și au luat-o la fugă pe jos, iar grănicerul român din turnul de control a început să tragă în ei. Norocul a fost că ăsta era proaspăt trezit din somn și, din emoția aia combinată cu focurile de armă, a căzut din turn. Așa au scăpat și au ajuns în partea sârbească.”

Beau o gură de apă, am trăit povestea destul de intens. Mi-a fost frică pentru fugari, dar îmi e milă și de grănicerul român căzut din turn. Hildegard mă liniștește, cică e bine, și-a rupt doar niște coaste. Apoi a urmat povestea pe care v-am zis-o deja, cu tatăl ei încercând să încropească cele câteva zeci de cuvinte pe care le știa datorită uitatului la posturi TV sârbești într-o conversație despre fotbal și Steaua Roșie Belgrad. Noroc peste noroc: grănicerii sârbi nu erau fani Partizan, așa că i-au lăsat să treacă.

Cu mama lui Hilde a fost mai complicat, pentru că nu era casnică, ci profesor universitar de științe ale materialelor, și încă unul foarte apreciat. Previzibil, comuniștii au refuzat s-o lase să plece. Așa că Waltraut Olga Ciuceanu trimite o scrisoare la Le Monde. Îi este publicată și se creează un mini scandal internațional, iar comuniștii cedează. La 5-6 ani, fără să fi vorbit română nici măcar acasă, unde părinții preferau să vorbească nemțește, Hildegard Ciuceanu ajungea în Germania. Acolo, familia Ciuceanu ia numele mamei, Brandl, pentru a evita complicațiile cu poșta și alte autorități nemțești, care nu nimereau ”Ciuceanu” nici picați cu ceară.

Mai multe despre hedonismul cultivat în comunism și altoit în capitalism

Deci, o scurtă recapitulare, să vedem ce avem noi aici: o fată cu origini mixte (română, săsească și șvabă) născută la maternitatea Giulești, apoi plecată și revenită în țară după mulți ani, care a început să vorbească românește în facultate, se autodeclară ”hedonistă”, acum este om de afaceri și politician și își dorește să fie cândva ”premierul sau președintele României?”. Tare, nu? Dar cum s-a întâmplat asta? Originile sănătoase, cum s-ar zice. Iată:

”Străbunicii mei din Teremia Mare erau foarte destupați și faini. Cultivau vie și făceau vin, în perioada interbelică. El se ocupa cu exporturile, iar ea se ocupa de producția propriu-zisă. Străbunica mea a fost o femeie foarte tare, independentă și foarte citită. A plecat din România în Germania la 75 de ani, ca să fie sigură că mama are pe cineva de bază acolo. În scurt timp după ce s-a stabilit în Germania, într-un orășel mic, a devenit bună prietenă cu primarul de acolo, care o vizita și vorbeau ore întregi despre filosofie și politică. Tot ea mi-a deschis și gustul pentru cărți, mai întâi Karl May, pe care îl iubeam, apoi legende germane și rusești, și încetul cu încetul am trecut și la filosofie.”

Și așa s-a făcut hedonistă. Mă declar ușor confuz: hedonist nu e ăla care stă pe canapea, suge dintr-un joint sau o bere și nu face nimic toată ziua în afară de uitat la serial și dat scroll pe Facebook și Instagram? La naiba, credeam că EU sunt hedonist!

”(râde) Nu, nu așa! Hedonismul poate fi și el de mai multe feluri. Mie îmi place să muncesc, să citesc, să învăț, și făcând toate lucrurile astea mă consider foarte hedonistă, pentru că chiar fac ce îmi place.”

Și totuși, ce hedonist e ăla care nu rămâne în insulele ABC, când are ocazia să ajungă acolo? Hildegard Brandl a avut-o. Povestea e așa: după ce a făcut școala în Germania, s-a decis să se întoarcă în România pentru a studia arhitectura. Avea 21 de ani când a început în fine să vorbească românește, la facultate. A făcut un an de facultate la Ion Mincu, apoi și-a finalizat studiile de arhitectură în Germania. După care, din calitate de tânăr și ambițios arhitect, a plecat în insulele ABC și Venezuela, cu serviciul.

Nu s-a pus problema să rămână, însă. Hildegard se declară îndrăgostită de București și de România. Spune că atât ca arhitect, cât și ca politician, România este locul în plină dezvoltare în care trebuie să fii. Ce bine, uite că am ajuns și în prezent! Cu ce se ocupă politicianul și omul de afaceri Hildegard Brandl acum, în vara lui 2019, și ce planuri are pentru verile viitoare.

”Trebuie să fii nebun să nu intri în politică în România, în acest moment. Ai șansa unică de a construi o țară.”

A intrat în politică ca urmare a unei inițiative a premierului Cioloș, care a strâns laolaltă vreo 80 de antreprenori români pentru a discuta problema lipsei antreprenorilor din parlament. Acest fenomen, spunea el, aduce cu sine un dezinteres pentru legi noi care să încurajeze și să protejeze investiția privată. Le-a fost greu și s-au zbătut mult de atunci, totul voluntar. Însă ceva bun tot a ieșit:

”Am realizat că fără politică nimic din ceea ce ne propunem și muncim nu poate fi implementat. Dar când a venit vorba de trecut la fapte și intrat în politică, toată lumea a strâmbat din nas, că sunt prea multe riscuri, că trebuie să ne lăsăm business-urile, că presa îi poate distruge cu tot felul de neadevăruri și tot așa. Atunci eu m-am ofticat și am zis: băi, eu încerc. Dacă nu-mi iese, asta e, dar măcar o să fiu împăcată cu gândul că am încercat.”

Plusează: ”Într-o țară ca România, cu porțile larg deschise, trebuie să fii nebun să nu intri măcar 2-3 ani într-un partid. Eu recunosc că acum nu mult timp eram complet anti politică, dar am greșit. Șansele să participi la construirea unei țări și să fii părtaș la schimbare sunt unice, în țări ca Germania, Franța sau Marea Britanie e imposibil să ți se ofere aceste oportunități.”

Cu cine ar vota dacă ar candida la prezidențiale Rareș Bogdan contra lui Dacian Cioloș? Râde, dar spune ferm: ”Cu Klaus Iohannis”.

Îi spun că impresia mea este că diversitatea asta pe care o promovează și ea, și în bună măsură și Iohannis, intră puțin în conflict cu panta conservator-naționalistă pe care mi se pare că intră PNL-ul. Cât de conservatoare sau de progresistă e Hildegard Brandl?

”PNL-ul este un partid mare și sunt multe opinii contradictorii în el, tocmai pentru că se încurajează această diversitate. Uită-te că și în formațiuni mai mici, ca USR-Plus, sunt aceleași dezbateri și aceleași divergențe. Eu am intrat în PNL conștientă că vin într-un partid care are o ideologie liberală deja formată și declarată. Eu, una, sunt liberală din tată-n fiu, toată familia mea a crezut în libertatea individului și în drepturi egale pentru toți. Poate că trebuie să fim mai înțelegători și cu oamenii simpli, care nu au avut mult acces la informații și anumite comportamente le generează frică. Toate societățile evoluează în ritmul lor, să știi că și în Germania mai sunt încă mulți oameni intoleranți față de minorități.”

Dar cum se vede ea, ca politician? Ce ar trebui să se întâmple ca să fie mulțumită că a făcut acest pas. Nu are nici o ezitare:

”Eu îmi doresc în mod natural să fiu într-o poziție care să îmi permită creionarea unui viitor cât mai bun pentru țara asta. Și asta se poate întâmpla fie ca președinte, fie ca prim-ministru. Bineînțeles, acesta ar fi un apogeu, momentan sunt în perioada în care încă învăț, muncesc și acumulez.”

Dar poate că nu e încă momentul nici ca o femeie să fie președintele României?

”Eu cred că suntem pe drumul cel bun. Cu bune și rele, avem totuși o femeie prim-ministru și o alta primar în București. Cred că ar fi corect ca femeile să aibă o reprezentare de 50% în politică, iar PPE-ul, familia europeană a PNL-ului, chiar promovează asta. Eu fac astăzi tot posibilul să arăt tuturor femeilor că se poate și că putem fi la fel de bune ca bărbații. Sunt sigură că nu va mai dura mult până când o femeie va fi și președintele României.”

De altfel, Hildegard este feministă și chiar a avut o inițiativă foarte cool, în grupul ei de prietene și apropiate.

”Toți băieții se văd tot timpul la o bere sau un șpriț să pună țara la cale. Și m-am gândit: noi de ce nu am face-o? Așa că am început să ne vedem și noi, fetele, periodic și să discutăm, de la chestii importante la fleacuri. Acum plănuim să facem și ceva pe sistemul Tedx Talks, dar vom mai vorbi despre asta.”

În epilog, dacă tot ați citit atât, avem o pledoarie pentru cărți

Ah, am uitat să vă spun ce era cel mai frumos: tatăl ei a creat un soft ca să organizeze uriașa bibliotecă a familiei, care se întinde pe toate cele trei etaje ale casei părintești. Acum, orice membru al familiei poate afla instantaneu locul exact al oricărei cărți doar introducând digital numele ei sau al autorului.

”Cred că fundația asta care mi s-a oferit de către părinții datorită cărora am prins drag de lectură este foarte importantă. Citind atât, mi s-au deschis noi orizonturi și am căpătat un background educativ foarte amplu, care m-a făcut să fiu capabilă să port un dialog cu orice om, indiferent de ce limbă vorbește, ce educație sau ce obiceiuri are.”

Vă dați seama cum ar fi țara asta, dacă fiecare român ar citi câte o bibliotecă întinsă pe trei etaje, plină de cărțile care trebuie? Am mai avea nevoie doar de cineva care să ne organizeze titlurile și gândurile și gata, Germania scrie pe noi!

Andrei Manțog