Notti Magiche (comedie, Italia 2018, R: Paolo Virzi)

Dacă citești chestia asta, în 1990 probabil erai copil sau măcar suficient de tânăr cât să te gândești cu nostalgie și puțină ciudă la perioada aia. Și în ambele cazuri îți răsună în minte melodia aia-n italiană care părea cântată de doi bărbați, dar de fapt unul dintre ei era femeie și doar vocea și numele îl avea de bărbat, woaaa!

Notti Magiche îi zice melodiei și a fost imnul Campionatului Mondial de Fotbal din Italia. Știți voi, fetelor, momentul ăla cosmic în care Hagi și Maradona și-au dat la țurloaie pe același teren, singura dată în istorie. Și tot așa îi zice și filmului despre care vorbim acum. Făcut în 2018 și disponibil în cinematografe zilele astea, Notti Magiche ne spune o întâmplare din vara lui 1990.

Fotbalul nu este direct legat de firul epic, dar folosirea lui nu mi s-a părut întâmplătoare. El însuși tânăr flăcău în 1990, Paolo Virzi se folosește de Mondial, acea întrunire bezmetică și pestriță a popoarelor lumii, ca să sublineze cât de absurdă, de deocheată și de (ncsf) magică a fost acea vară italienească („…sotto il cielo di un’estate italiana-nananana!”). Ca să vă dau pe la nas chiar cu scena de deschidere a filmului – când italienii au cel mai important turneu de fotbal la ei acasă, o grămadă de crime li se vor petrece sub nas și nimeni nu va părea să observe.

Este o poveste din lumea filmului, cu scenariști, actori, regizori și mașiniști, dar e spusă cu suficient umor, grijă la detalii și respect pentru cultura pop care ne face experiențele universale încât să poată fi apreciată de orice uom mărunt, ca noi.

Dar desfășurarea acțiunii (în esență una misteresco-polițistă) contează mai puțin în economia magiei. Mai important este că Virzi reușește să păstreze în bună măsură acea frenezie hipnotică și irezistibilă care a făcut din cinematografia italiană cea mai cool și mai glorioasă revoluție petrecută vreodată, în istoria acestei arte pe care o iubim pe toții, chit că din păcate tot mai rar la cinematograf și tot mai mult acasă pe Netflix.

Și, dacă a fost vreo zonă în care neorealismul italian să nu fi dat greș vreodată, aceea cu siguranță este convingerea spectatorului că filmul este mult mai mult decât un simplu hobby pentru seri de weekend. La italieni, filmul este viața însăși, este strident, este șocant, este ridicol, este trist și amuzant, este amețitor de frumos și insultător de urât, este magic. Și Nopți Magice nu își face de râs iluștrii înaintași. Mergeți să-l vedeți, deci. Veți pleca acasă plini de cinema pe la colțurile gurii și ale ochilor.

Andrei Manțog

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here