Avem următoarele fapte: anual, mor circa 15.000 de români din cauza alcoolului și circa 42.000 de români din cauza tutunului. Ei, și? Să fie sănătoși, cum s-ar zice. Nici statul român și nici vreo instituție media nu se vor gândi să-i ajute și să tragă un semnal serios de alarmă. Știți de ce? Pentru că de acolo vin banii.
În ciuda reglementărilor și interdicțiilor (care la noi încă sunt foarte light, comparate cu alea din țările civilizate), cele două industrii monstruoase (și ca mărime, și ca moralitate) continuă să pompeze bani grei în ”publicitate”. Adică direct în buzunarele formatorilor de opinie (Bucurenci likes this), ale jurnaliștilor, ale parlamentarilor, ale oricui trebuie ca să meargă treaba în continuare. Apropo, dacă iei sub orice formă bani de la oameni care fac alcool sau tutun, ești adevăratul trimis special al diavolului pe pământ, sper că măcar îți dai seama de asta.
Despre ”drogul” marijuana
Și, ca să fie ipocrizia și nesimțirea complete, în paralel se duce o ofensivă hidoasă împotriva ”drogurilor”. Poliția Română face miștouri pe Facebook de niște tineri care se duc să se simtă bine la festivaluri (după care le distruge viețile, făcându-le dosare penale și bucurându-se ca niște dobitoci pentru asta), iar postul securiștilor de treabă dar cam proști, Digi 24, are campanii peste campanii legate de cât de nasoale sunt drogurile, repetând obsesiv că și marijuana e drog și că-i periculoasă tare. Poliția Română și Digi 24, proștii familiei, cum ar veni, s-au transformat în minerii și muncitorii din ’90 care strigau în cor ”Moarte intelectualilor!” și ”Noi muncim, nu gândim!”.
Să începem prin a admite că îngrijorarea Poliției Rutiere legată de subiect e îndreptățită. Într-adevăr, să fumezi iarbă și să conduci e nasol și big no no. Sigur, mult mai periculos rămâne să bei alcool și să conduci, pe de altă parte. Dar să presupunem că nu conduce nimeni și să le întrebăm pe doamnele Știință și Rațiune care e treaba cu marijuana asta.
Începem cu ce e mai important: până acum, există ZERO morți la nivel mondial direct legate de consumul de marijuana (în termeni științifici – cannabis). De altfel, lipsa de probe concrete care să demonstreze că a existat măcar O SINGURĂ moarte provocată de marijuana, în istorie, a transformat ”moartea de la iarbă” într-un Sfânt Graal: toată lumea o caută și vrea să vadă dacă există. Pe 7 iunie 2019, de pildă, newsweek.com a titrat: ”A fost descoperită prima moarte de la supradoză de marijuana în Statele Unite?”. Fix așa era formulat titlul, ca întrebare. Știți de ce? Pentru că NU, nu a fost descoperită.
E adevărat și că studiile pe substanță sunt puține și greu de făcut, din moment ce vorbim de ceva încă interzis în majoritatea țărilor. Cu toate astea, legalizarea consumului în mai multe țări europene și în mai multe state americane ne-au permis să vedem cam care-i treaba.
Pe scurt, marijuana e MULT (am folosit majuscule pentru că chiar e o diferență foarte mare) mai puțin periculoasă decât tutunul și alcoolul. Ca să vă faceți o idee, iarba este cam la fel de periculoasă pentru organismul uman ca cașcavalul sau ca carnea de porc. Dintre toate studiile temeinice pe subiect, singurele îngrijorătoare sunt unul care spune că marijuana e corelată cu probleme de memorie și dificultăți de învățare, DOAR în cazul folosirii ei intense de către adolescenți și unul care afirmă că crește oleacă riscul de atac cardiovascular, din simplul motiv că unul dintre efectele consumului este accelerarea ușoară a pulsului. Din nou, însă, ținem să subliniem că marijuana nu este nici pe departe la fel de periculoasă pentru inimă cum sunt țigările, carnea roșie sau lactatele (consumate în exces, adică zilnic).
În timp ce toți securiștii, bigoții și muiștii se străduiesc să descopere efecte negative ale consumului de cannabis și să-i bage la pușcărie pe pașnicii utilizatori, marijuana este folosită cu succes în tot mai multe tratamente, practic pentru orice boală: cancer, epilepsie, astm, Parkinson, scleroză multiplă, Alzheimer, artrită, anxietate, migrene și dureri puternice, lupus, stres post-traumatic, boala lui Cohn, ba chiar și pentru intestin iritabil. Toate efectele acestor afecțiuni pot fi cel puțin ameliorate, întârziate sau chiar oprite de folosirea medicală a cannabisului.
Despre alte ”droguri” interzise, în alte episoade. Sunt unele cu adevărat periculoase, dar majoritatea rămân mai puțin dăunătoare decât drogurile noastre permise cele de toate zilele: alcoolul și tutunul.
Poliția nu știm cu cine e, dar sigur nu-i cu noi
Între timp, Poliția Română are o atitudine de bunic bătut în cap care vrea să-și pedepsească nepoții pentru ceva ce nici măcar nu încearcă să înțeleagă, biata de ea.
Am scris și pe pagina noastră despre contul de Facebook al Ministerului de Interne, o monstruozitate sinistră și cu parfum Orwellian ai cărei administratori și-au făcut un scop în viață din a distruge viețile unor tineri care nu fac nimic rău altora (și nici măcar lor înșiși) și, ca să fie oribilitate completă, să-i mai ia și la mișto, în niște texte demne de pagina de umor din Formula AS sau din revista de integrame Carpatica.
Acești tâmpiți în care aproape nimeni nu mai are încredere și pe care-i evită toată lumea cu orice preț, polițiștii adicătelea, s-au gândit că e o idee bună să folosească sarcasmul ieftin și prost împotriva ”marilor infractori” care trag dintr-un joint la un concert. Mai mult ca sigur asta va rezolva problema de încredere și reputație pe care o are Poliția Română… NOT!
Nu vă mai zic ce fac infractorii adevărați în țară, în timp ce polițiștii o țin langa cu pericolul drogurilor, că știți și voi deja ce fac și cât de bine se protejează de brațul legii, mai ales atunci când sunt parlamentari.
Vă zic doar atât: bătaia primită de la jandarmi este mult, MULT mai pericolasă pentru sănătate decât aproape orice drog cunoscut. Încercați așadar să vă țineți departe de tentația de a vă adresa unui angajat al Ministerului de Interne, pentru următoarea perioadă. Cam ce perioadă, întrebați? Eu aș estima că ne trebuie cel puțin 10-15 ani până să ne permitem să-i deranjăm convinși că ne vor cu adevărat binele, nu răul.
Totul e să nu uităm că tot noi putem rezolva și criza de prostie și identitate din poliție și chiar o vom face, treptat. O vom face citind cărți, fiind oameni deschiși și informați și, mai ales, votând.
Mantzy
P.S. – marijuana devine cu adevărat periculoasă doar dacă o fumați amestecată cu tutun.