Motto: „Mersul este o deprindere motrică naturală care asigură deplasarea omului prin alternarea sprijinului picioarelor pe sol“

N‑am vrut să fac serial după Statul la stat, de acum 2 săptămâni, dar uite că mă obligă chiar statul, cu manualul din care copiii află că, în timpul mersului, piciorul păstrează permanent contactul (sprijin) cu solul. Deşi de sport, manualul nu spune nimic despre cei care merg pe sol, însă în mâini, şi nici despre ceicare merg în picioare, dar pe apă sau pe sârmă.
Am lămurit data trecută că e mai bine să fii slujbaş la stat decât patron fără proptele. Însă, dacă există ceva maibun decât statul la stat, acesta nu poate fi decât mersul la stat. Ca într‑un puzzle, setea de şpagă a unor şefi ale organizaţiilor de stat, cum este Burcea, se‑mbucă perfect cu calităţile de şpăguitori ai patronilor unor firme născute pentru a fura de la stat, cum este Condrea. Şi, dacă cele două piese nu se potrivesc, sigur se găseşte o piesă intermediară, să‑i spunem Dragnea.
Vreţi exemple? Palmierii lui Mazăre, jardinierele din beton piedoneşti, de peste 3500 de euro bucata, gheretele de paznic care costă cât un apartament, scena de 75.000 euro a lui Ridzi, Loganurile vândute poliţiei de un intermediar, la 50.000 euro bucata, deoarece erau echipate special, cu girofar, staţie de emisie şi chiar roţi.
Din modestie, trec sub tăcere lucrările de anvergură, cele care sar de suta de mii sau chiar de suta de milioane de euro. Hexipharma, borduri schimbate la doi ani, TelDrum, catedrale, consultanţe la preţ de catedrale şi tot aşa. O să spuneţi că statul cumpără prin sistemul de achiziţii publice, prin licitaţie, unde câştigă ofertantul cu cel mai bun raport calitate/preţ. Nimic mai fals.
Legislaţia croită cu premeditare oferă nenumărate găuri prin care să se strecoare favoriţii. Un exemplu: în situaţii de urgenţă se pot contracta lucrări direct, fără licitaţie. Poate că acum o să înţelegeţi de unde ne‑am pricopsit cu avalanşa asta de coduri roşii după fiecare ploicică sau ninsoare de un sfert de oră. Ca să poată băieţii să contracteze. Altă metodă e cea a licitaţiilor cu dedicaţie.
De exemplu, are poliţia nevoie de maşini? Atunci trece în caietul de sarcini că motorul trebuie să aibă fix puterea cutare iar caroseria, fix lăţimea cutare. Ca prin minune, doar două maşini fabricate în lume de la începuturile automobilismului şi până azi îndeplinesc aceste condiţii cumulative: una dintre cele două este un model care nu se mai produce din anii 50, iar cealaltă – ce coincidenţă! – e un Volkswagen modelul X, importat de patronul Y. Dar, desigur, toate firmele pot participa la licitaţie, că aşa e în capitalism.
Până la urmă, hulitul conţopist de stat, care doarme‑n pix pentru maxim 2.000 euro pe lună (dacă nu e de‑al nostru, director, parlamentar, primar sau ministru), mai mişcă o hârtie de colo până colo, iar noaptea mai are câte un coşmar în care se vede restructurat fiindcă a vărsat freudian zaţul de la cafea pe referatul şefului (deşi, după Petre Stoica, universul lui oniric e ceva mai roz: „Funcţionarii de la primărie dorm cu muştele bâzâindu‑le le la gură/Şi, în somn, îşi semnează cu cerneală violetă propria lor avansare“). Ba, uneori, poţi avea norocul, ca mine, să dai peste câte unul amabil sau măcar atât de concentrat pe chiţibuşuri birocratice, încât să nu bage de seamă că hârtiile pe care i le‑ai băgat sub nas au lacune de fond. Nici nu simţi când trece termenul legal de 30 de zile şi‑ţi bate cu ştampila‑n aprobare. În schimb, patronul de stat e o specie aparte. Nu are cine să‑l dea afară. Nu are cine să‑l taie de la licitaţii, fiindcă ministrul cel nou este întotdeauna mai flămând decât cel care tocmai a plecat. Singurele sale griji sunt să poarte de dimineaţă costumul negru de chelner şi să ungă. De câte ori îi văd, îmi vin în minte scenele din filmele americane, în care patronul măgăoaiei e aşteptat de toţi directorii trepădând la patru ace, iar el apare zâmbăreţ, în pantaloni scurţi şi cămaşă hawaiană, abia de are timp să domolească vreun pupincurist prea zelos, fiind grăbit să ajungă pe te miri ce plajă, la o partidă de golf. O fi ungând şi el. Dar nu e unsuros şi nu poartă costum de cioclu. De ce o fi aşa sprinten, de degajat? Poate pentru că nu a învăţat mersul din manualele româneşti. Şi nici economie de la Iliescuromanghermannăstasegeoanăpontatăriceanudragnea.
(N.D.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here