Pe Elena am cunoscut-o acum mai bine de zece ani într-un mediu care, cel puțin în teorie, nu ne-ar fi recomandat pe nici unul pentru o carieră literară. Ea, muncitoare într-o agenție de publicitate, eu muncitor la clientul agenției. Din fericire pentru literatura română timpul a confirmat impresia inițială, cu diferența că astăzi Elena este autor de carte, ba chiar și publicată.

Crescută și educată aristocratic pe asfaltul din Berceni, bucureșteancă get-beget cum s-ar zice, Elena s-a decis într-o bună zi să lase baltă și metroul cu peronul pe partea stângă, și semnalul GSM de patru liniuțe îmbogățit cu 4G, și efervescenta viață culturală sau de noapte a Capitalei și s-a mutat cu cățel, purcel (a se citi soț, copil și bagaje) tocmai în comuna Bistra, în județul Alba, undeva la marginea dinspre Cluj. Și ca să vedeți că decizia nu a fost deloc ușoară, vă spun doar că Bistra asta este o comună formată din nu mai puțin de 35 de sate, probabil un record absolut pentru organizarea administrativ-teritorială a patriei noastre. Da, ați citit bine, 35 de sate și dacă nu mă credeți pe cuvânt, nu săriți peste înșiruirea de mai jos, că nici nu știți ce pierdeți, vorba cântecului: Aronești, Bălești, Bălești-Cătun, Bârlești, Bistra, Cheleteni, Ciuldești, Crețești, Dâmbureni, Dealu Muntelui, Durăști, Gănești, Gârde, Hodișești, Hudricești, Lipaia, Lunca Largă, Lunca Merilor, Mihăiești, Nămaș, Novăcești, Perjești, Poiana, Poiu, Rătitiș, Runcuri, Sălăgești, Ștefanca, Tolăcești, Tomnatec, Trișorești, Țărănești, Vârșii Mari, Vârșii Mici și Vârși-Rontu. Cum s-o descurca bietul primar cu memoria nici nu vreau să mă gândesc, deși ar merita verificat într-o bună zi. În fine, să revenim.

Acum câțiva ani era o reclamă la niște lanterne în care o doamnă cu batic și ceva mustăcioară neepilată zicea că „la noi la țară se întunecă mai repede”. Nu știu ce metode de măsurare a timpului avea doamna din reclamă, dar cu siguranță timpul curge altfel la țară. Ăsta este și motivul pentru care, eliberată de meetinguri, deadline-uri, brief-uri, feedback-uri și FYI-uri, Elena a găsit timpul necesar de a scrie o carte.

La vie en glod pe numele ei (deh, reminiscențe burghezo-aristocratice din perioada studiilor pe la Paris) nu este cartea aia pe care să o povestești la nepoți. Pentru că ea nu trebuie povestită. Trebuie citită, recitită și apoi iar recitită fix așa cum recomandă autoarea: „în metrou sprijinit de ușa aia pe care scrie să nu te sprijini…, seara înainte să adormi, dacă toată ziua ai citit contracte de sute de pagini și simți că îți crapă sinapsele. E de recitit dacă ți-ai lăsat telefonul la încărcat și nu ai cu ce să umpli niște timpi.”

Viața-n glod nu te învață nimic, sau dacă o face, senzația nu e învățare, de descoperire de nou și inedit, ci mai degrabă de confirmare a unor idei care zăceau acolo, dar nu le conștientizai. Cum ar fi faptul că la țară proprietatea privată e fix așa cum zicea Ion Iliescu, un moft. Adică ea există și e sfântă până când vecinul are nevoie de ceva din curtea ta. În acest caz, gata, curtea ta devine bun al obștii, fie că e vorba de cai care se înfruptă cu poftă din merii TĂI proapăt sădiți sau de copacii TĂI tăiați pentru lemne de foc sau chiar de bucăți din gardul TĂU.

Pentru ‘ăi mai puturoși dintre voi, vă spun că La vie en glod se citește repede, iar asta numai din cauză că uiți de tine citind. Dacă vă așteptați să găsiți o atmosferă de roman ardelenesc interbelic pe genul Liviu Rebreanu, vă invit de pe acum să nu mai citiți nici restul articolului de față. Nu, satul ardelenesc de azi, ăla din inima Țării Moților nu mai e plin de patima pământului și a iubirii, ci doar de aia a socializării cu sau fără Bachus și a statului degeaba până trece nevoia: „Acum nu mai dă nimeni în brânci să muncească. Dacă e musai, poate ne urnim. Dar poate dacă stăm degeaba, trece nevoia și scăpăm. De ce să muncești când vin subvenții și ajutoare de la stat? Că numai proștii muncesc.”

Acolo în Apusenii cântați cu jale de Octavian Goga, socializarea încă se face la magazinul (cu birtul aferent) din sat și la biserică. Viniturile astea răsfățate de la București sunt zilnic analizate, după corespondența primită unde altundeva decât la magazin, după numărul de vaci, găini și porci și evident, cel mai mult se dezbate situația lor financiară.

Merită povestit aici fragmentul cu treimea bucureșteană masculină ajutând un prieten să care cu roaba niște dale pentru amenajarea curții, și concluzia celor doi meseriași aflați în pauză de țigară de câteva zile: o duce rău avocatul ăsta dacă a ajuns să facă muncă necalificată.

Cartea asta nu își propune să transforme mentalități, nici măcar nu vrea să ne convingă că la țară is the shit. E mult mai simplu de atât, cartea e o colecție de povești pentru oameni mari și cu materia cenușie încă nealterată de pământ plat, dacul Isus sau francmasoni malefici. Poveștile nu au valoarea unor lecții, dar puteți găsi cu siguranță și sfaturi de grădinărit, de creștere și sacrificare pentru consum propriu a animalelor și chiar și câteva pe gastronomie și asocieri mâncare-alcool (în general cu grade multe). Cei mai pretențioși pot găsi și ceva îndrumări pe parenting și psihologie (umană și animală), dar nu vă sfătuim să le urmați și voi ad litteram. Adaptați-le pe glodul vostru.

Pe final, dau cuvântul autoarei: „Nedorind să mistific realitatea, idilizând traiul rural, concluzia e simplă. Dacă nu ai umor și un ficat obișnuit cu alcoolul, you ain’t gonna make it. Pentru că… vinars. Dar dacă vrei să descoperi secretul somnului adânc și fără vise, al zenului rural și dacă ai chef să iei viața în dinți și să îi simți gustul, atunci bifezi Bistra în loc de Bali.”

Nu o să insist cu citatele din carte, de fapt nu o să mai insist deloc, vă invit doar să vă comandați cartea de pe lavieenglod@gmail.com Lăsați acolo adresă și ce vă mai cere marchiza de Berceni-Apuseni și așteptați.

Cartea o să vină așa, mai ca de la țară, cu poșta, dar vine sigur. Și măcar pentru câteva ore, vă va face să zâmbiți cu siguranță. Dacă nu, nu primiți nici un ban înapoi, dar măcar veți ști pe cine să înjurați. (C.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here