Trump sau trollingul ca formă de terapie pentru absurditatea existenței umane

În materie de nihilism și absurditate, Donald Trump perfecționează opera iluștrilor săi înaintași: Nietzsche, Kafka și Camus.

Nietzsche nu înțelegea cum este posibil ca atâția oameni să pară fericiți sau măcar senini și mulțumimți, în ciuda faptului că blestemul morții, al uitării și al lipsei de însemnătate este o condamnare pe care toți o cunosc dinainte. Cum poți să nu-ți zbori creierii sau să nu fii cel puțin extrem de deprimat, când știi că, în cele din urmă, nimic nu are sens?

Câțiva ani mai târziu, veselii Kafka și Camus își dau mâna să ne explice că, de fapt, e mult mai grav de-atât: existența nu e doar neînsemnată, ci absurdă de-a dreptul. Viața nu e doar o întâmplare nefericită, ci pare o farsă jucată cu intenție de providență, iar toate ironiile sorții, toate ghinioanele, dramele și tragediile, fie ele individuale sau universale, sunt pur și simplu niște glumițe răutăcioase, chiar unele destul de amuzante, cel puțin dacă le treci prin filtrul irelevanței vieții. S-arunce primul cu piatra ăla care n-a râs deloc citind Procesul sau Străinul.

INTRĂ ÎN SCENĂ THE JOKER

A mai fost nevoie de juma de secol până când să apară omul care nu a mai scris despre absurdul existenței, ci l-a trăit și chiar l-a provocat.

Donald Trump are 73 de ani, o vârstă pe care cei mai mulți oameni (chiar și cu medicina de astăzi) nu apucă să o experimenteze. Tipul a ars-o cu femei mișto, a făcut milioane și le-a pierdut peste noapte, și-a pus numele cu litere de aur pe clădiri înalte, a lucrat în media, a scris cărți, a apărut pe coperta Times de s-a plictisit, a cumpărat Miss Universe (voi ce ați cumpărat azi?), a fost gazdă de reality show și mă rog, mă opresc aici. Să zicem că până la 70 de ani făcuse cam orice își poate dori cineva. Orice mai puțin să fie președintele Americii. Și atunci a împlinit 70 de ani și s-a hotărât s-o facă și pe asta.

A câștigat alegerile ignorând orice sfat al specialiștilor și orice mod curat și plin de filtre de a face politică. A râs în nas unui sistem politic prăfuit, ipocrit și, evident, ridicol.

A zis toate tâmpeniile scandaloase pe care le zisese și în primii 70 de ani de viață, doar că le-a zis chiar și mai apăsat. A fost rasist, scârbos, misogin, crud, tâmpit, deplasat și deseori nebun de-a binelea. Și, foarte probabil spre propria lui surprindere, a câștigat alegerile destul de lejer. Nu orice alegeri, ci cele mai importante alegeri de pe Pământ. Adică a luat cel mai serios proces inventat de umanitate – alegerile pentru președintele SUA – și și-a bătut joc de el cu lipsa de scrupule și de empatie care i-au caracterizat întreaga viață. A râs de oamenii serioși și de normele lor create anume ca să dea falsa impresie de sens al vieții. Cred că s-ar fi mulțumit cu atât, doar cu râsul, doar că Trump a și câștigat. După ce și-a bătut joc de toate miturile astea pe care oamenii serioși le consideră sfinte și inviolabile, a mai devenit și șeful oamenilor serioși, la final.

Exact ca în timp ce citești Procesul sau Străinul, nu ai cum să nu râzi. E trist și apăsător să vezi cum tot ceea ce prețuiam mai mult se năruie în jurul tău și cum mulți oameni suferă enorm din cauza asta, dar e ceva irezistibil în natura acestui Joker din lumea reală, băiatul rău care (nu știu cu cât de multă intenție, dar în orice caz mai multă decât se mint detractorii lui c-ar fi) ne arată cu degetul exact înspre absurdul nostru, al tuturor.

PROST? NEBUN? SAU DOAR UN TROLL CARE SE DISTREAZĂ DE MINUNE?

Este complet nerezonabil să ne imaginăm că Donald Trump este atât de prost încât să nu-și dea seama că deseori este de un ridicol exagerat și nefiresc.

Știm cu toții oameni proști, dar nici unul nu ar spune ”Nu contează ce spune toată presa despre tine, dacă ai un fund mișto”. Pare prea absurd ca un prost să spună așa ceva, nu?

Sau ”Voi construi un zid la granița cu Mexic (nota mea – 3145 km) și voi obliga Mexicul să plătească pentru asta”.

Sau ”E îngrozitor de frig în New York, avem cu toții nevoie să vină mai repede încălzirea aia globală”.

Sau ”Dacă ești vedetă, femeile te lasă să le faci orice. Apucă-le de pizdă, fă-le orice”.

Sau ”Degetele mele sunt lungi și frumoase, la fel cum este deja bine documentat că sunt și alte părți ale corpului meu” (asta a venit pe fondul unei cascade de aluzii la mărimea propriului penis, în campanie, apropo).

Sau ce ziceți de cele mai bune momente din această declarație recentă:

Și, evident, nici un prost ajuns președinte de țară nu s-ar adresa public liderilor altor națiuni în așa hal, făcând constant glume fizice și scandaloase pe seama lor (Kim Jong Un a fost făcut ”Little Rocket Boy” și ”pitic gras”, iar ”butonul meu nuclear e mult mai mare și mai puternic decât al lui, plus că al meu funcționează” etc.), toate astea în timp ce se complimentează singur pentru ”nețărmurita mea înțelepciune”.

Trump este un bully și un clovn, dar mai presus de toate este un troll. Adeseori pare că râde pur și simplu de oamenii care iau viața prea în serios, iar acum o face din poziția celui mai important om din lume. Un troll este acela care mimează o reacție serioasă (în general foarte radicală și fără legătură cu subiectul aflat în discuție) pentru a te face să te enervezi și să intri în jocul lui, încercând să-l contracarezi logic. Dar, dacă faci asta, ai pierdut. Troll-ul perfect este acela care face cât mai mulți oameni să-l înjure și să îl arate cu degetul, dar face asta într-un spațiu creat și controlat de el, fără scrupule, fără regrete și mai ales fără nimic de pierdut, pentru că el nu crede în nimic.

Sigur, judecând după absolut orice norme și așteptări umane, Trump este un ticălos, însăși definiția a ceea ce am numi un ”om rău”. Dar ce altceva sunt normele și așteptările umane decât niște mituri create pentru a da o oarecare logică acestei existențe tulburi? Într-un fel, Trump își respectă propriul job: este președintele țării care s-a autoproclamat cea mai liberă de pe planetă. Așa că s-a eliberat de toate regulile și, de la înălțimea amenințătoare și grețoasă a propriei funcții, râde de omenire de i se zguduie peruca. Nietsche și Kafka sigur râd și ei, de pe unde or fi.

Andrei Manțog