Falimentarea CFR‑ului – drepturi de autor

Am citit/ascultat/vizionat, în lunile astea de vacanţă, mulţi compatrioţi care îşi descriau martiriul câte unei călătorii cu trenul prin ţara noastră. Nu voi insista aici cu ilustrări, sunt cu siguranţă proaspete în mintea tuturor celor care au avut un minim contact cu fenomenul. Cvasitotalitatea relatărilor despre care vorbesc se încheiau cu câte o sudalmă – formulată mai academic sau mai din topor, după gustul autorilor – la adresa responsabililor.
Responsabilii, însă, rămâneau aproape întotdeauna, lipsiţi de identitate. Explicaţia faptului că autorii dezastrului din CFR nu sunt numiţi este, oarecumva, la îndemână: distrugerea companiei a fost un proces continuu, început din 1990 şi continuat până azi, deci pot fi consideraţi ca fiind demolatori toţi cei care s‑au perindat la conducerea instituţiei care patronează compania – respectiv Ministerul Transporturilor – în toate ipostazele oficiale ale acesteia. În faţa acestui tip de culpă colectivă m‑a încercat un disconfort: nu e în regulă ca autorii unei crime să fie camuflaţi sub identitatea unei mase difuze de funcţionari şi politicieni. Cred că e dreptul nostru să ştim cui anume să‑i adresăm înjurăturile – asta dacă nu se va pune vreodată şi problema unei răspunderi de altă natură. Aşa că am hotărât să fac un mic efort pentru a pune la îndemâna supăraţilor o sumară analiză a identităţii personale şi politice a persoanelor care au condus Ministerul Transporturilor (MT) din 1990 până azi.
Iată câteva concluzii:
1. În cei 27 de ani, din intervalul analizat, MT a avut 26 de miniştri – cu alte cuvinte, am avut parte cam de un ministru pe an. Asta ar putea însemna că niciuna dintre aceste persoane nu ar trebui să fie ţinta acuzaţiilor noastre, pentru că nimeni nu poate să salveze o instituţie de calibrul CFR într‑un an.
2. Responsabilitatea s‑ar deplasa, în acest caz, mai degrabă spre partidele care au numit miniştrii, pentru că partidele dau – nu‑i aşa? – consistenţă şi sustenabilitate proiectelor de reformă sau, după caz, de jefuire a unei companii atât de importante. OK, am produs o asemenea analiză: grupările politice cele mai longevive la controlul MT au fost PD/PD‑L/+Băsescu – cu 110 luni; miniştrii PSD/PDSR au condus ministerul timp de 106 luni urmate de PNL cu 34 de luni, de‑acu’ istoricul PUNR cu 33 de luni şi, recent, de guvernul tehnocrat Cioloş cu 13 luni (am început statistica cu anul 1991, după ce s‑au mai aşezat foştii FSN‑işti în partide mai definite). (fig. 1)

Pentru cei mai supăraţi dintre cei supăraţi pe CFR ştiu sigur că numele unor partide nu va fi de ajuns. E, totuşi, nevoie să ştii cine a fost cel care ar fi avut timp să salveze ceva şi n‑a făcut‑o, dacă nu cumva a contribuit activ la dezastru. Lor le dedic selecţia următoare în care am păstrat numai persoanele care au totalizat cel puţin doi ani la cârma ministerului. Persoana care a condus cel mai mult timp MT este Miron Mitrea – 96 de luni. A fost un mandat excepţional – Mitrea a condus ministerul fără nici o întrerupere timp de patru ani – adică pe toată durata guvernării Adrian Năstase. Pe locul următor se situează Traian Băsescu – cu 78 de luni, o durată compusă din trei mandate –, apoi Radu Berceanu – care a fost ministru în două runde, totalizând 58 de luni şi Anca Boagiu care a strâns, prin cumul, 46 de luni. (fig. 2)
Sigur, statistica asta se poate îmbunătăţi dacă aplicăm o corecţie nerecomandată
de persoanele sensibile la discriminarea de gen. Cu această modificare – atenţie,
sexistă şi nedreaptă – clasamentul ar arăta ca în fig. 3.
În prezent, avem la Transporturi un ministru PSD care se numeşte Alexandru Răzvan Cuc. Am înţeles că premierul l‑a criticat recent, deci nu cred să apuce să repare ceva din dezastru.
Mircea Toma*
* Nu semnez acest text cu pretenţia vreunei competenţe în domeniu. Sunt doar legat sufleteşte de domeniul transporturilor: străbunicul meu a fost acar, bunicul şef de gară, tata medic la spitalul CFR, iar eu psiholog la aviaţie. Am imaginea unui sistem profesional care era un model de responsabilitate, în ciuda unor epoci care nu dădeau mulţi bani pe aceste calităţi. Dar ceea au reuşit PSD şi PD, Băsescu, Mitrea, Berceanu şi restul ticăloşilor să facă din CFR este dincolo de revoltător.