Doamneeee, ce săptămână! Nu vreți să știți cum am bătut Sâmbătă, ora 17:00, ora locală. Mă așez eu frumos la oficială, fac cu mâna în engleză la oamenii de pe stadion și, pac, plm, dă bulangii ăia de la Braiton gol. Băăăă, să mor nu alta! Trecuse doar decât douășunu de minute. Deschid Gugăl transleit să dau indicațiile la băieți, să ne revenim repede. Dau clic acolo și le strig:
- Venu, infanoj! Venu, vi povas! Ĉi tiuj estas suĉantoj, ili ne povas bati nin, ni ne suĉas, ni estas la teamo de Becali. Do ni iru nudaj, sed tio, kion mi diras, estas malplena, ni donu celojn, kiel ajn, esti pli ol ili donis. Tio se ni donas celojn kaj ili estas malplenaj, tio signifas ke ni donis pli kaj ni gajnas, ĉu ne? Venu FCAVB, venu Becali, he, he! *
Bă, și-i văd pe proștii ăștia că se oprește și se uită la mine ca mielul la poarta nouă sau oaia la calendar. Adică se uita cu ochii mari și părea că nu înțelege nimic. Adică, cum ar veni, ei părea că nu înțelege ce zice Becali în engleză, care știe oricum engleză mai bine decât Gugăl, mai dă-l în mă-sa și p-ăsta, că nu a inventat el engleza.
Eh, mai trece câteva minute și boii ăia de la Braiton ia roșu și mai mă liniștesc și eu. Îi dau telefonul lu’ prezidănt să-l verific puțin pe engleză și animalul îmi arată că cică, sanchi am apăsat eu din greșeală pe Esperanto, în loc de Engleză. Adică a greșit Becali. Mda, din minutul 36, am rămas fără președinte de club. L-am sunat deja pe MM, că văd că are probleme mari în România, nu-l mai angajează nimeni. Nici siviul nu-l ajută, că are experiență și rezultate numai când a lucrat cu cel mai mare patron de fotbal din istorie. Îl aștept la interviu săptămâna asta.
Așaaaa, revenim la meci. Trecea timpul, ‘tu-l în gură de timp, repede ca trenul IR 1681 București – Constanța când a vrut finul Nae Nicolae să transverseze calea fierată la barieră la Pipera. Se face minutul 45. Mă uit la prostul de arbitru de rezervă, zice el cu tabla aia că îi mai lasă pe băieți 2 minute. Șiiii, în minutul 45+2, minune de la Dumnezeu, dă gol un băiat chiar de aici din localitate, din Bărminghăm adică. Născut și crescut la academie la noi la club, cum ar veni. Zic, bravo tată, și mă pregătesc de pauză.
Bag repede 380 de grame de urdă stropită cu puțin zer și, cu gura încă plină, mai fac o dată cu mâna în engleză la oameni. Începe repriza a doua. Vai de plm, prin ce am trecut în repriza aia, nici la dușmani nu le doresc. Adică ce zic eu, la dușmani le doresc, mai dă-i dracului de dușmani. Dar nu doresc la oameni așa, obijnuiți, să treacă. Bă, am jucat nimic. N I M I C! Mai treceam așa de mijloc din când în când, dar lent, parcă eram pe transhumanță, nu pe alergat ca berbecul după oaie. Recunosc că mi se făcuse și somn, rămăsesem și fără baterie la Gugăl, deci nu mai aveam cum să dau indicații la băieți. Cretinul ăla de rezervă arată patru minute de prelungit meciul.
Atunci m-am mobilizat ca Mihai Viteazul cel Mare și Sfânt și Bătrân și Bun la Călugăreni și am băgat o rugăciune mai ceva ca Sandu Tudor la FC FCSB. S-a cutremurat cerul și Raiul și Iadul și toți sfinții de rugăciunea mea. Am zis așa: „Dă, Doamne, să dăm gol și să câștigăm! Amin!” Nu am terminat bine de zis semnul exclamării, că băiatul ăla crescut aici la club, dă el o pasă, băăă, o pasă de geniu, cum dădea Hagi la Galatasarai și apare unu’ și o bagă în ațe. Goool, 2-1 FCAVB! Hei, hei! Fluieră și cretinul celălalt sfârșitul, gata, am câștigat.
După meci, muncăăă, tată! Analiza etapei. Eu mă uit doar la bigsics la rezultate. Are ei aici în Anglea șase echipe, de le zice ei bigsics, nu știu de unde vine denumirea: Arsenal, Totănhem și Celsi din Londra, Citi și Unirea din Mencestăr și Livărpul, aia unde e neamțul ăla ochelarist antrenor. Și avem așa, Arsenal – bătaie, Celsi și Abramovici, plm, a bătut, Citi, morții lor, a bătut și ei, Totănhem, Unirea și Livărpul, egal. Mai puțin decât Becali, cum ar veni.
Clasamentul, frumos tare. FCAVB locul 12, adică locul 1 și locul 2, că așa e Becali mereu pe primele locuri. Sub mine, pe 14 cred, Unirea din Mencestăr. A mai rămas cinci fraiere de echipe să le depășească Becali. Următoarea pe listă, Totănhem, locul 7, la un punct de Becali. În trei etape trec și peste ăștia. Și apoi ușor ușor, îi iau pe toți la rând până la locul 1. Da’ ce zic eu locu’ 1? Până la locul number one.
Etapa următoare mă duc la Mencestăr să joc cu Citi și Gardiola. Nu-l bat tare, 3-0, atât. Și după aia, vine neamțul ochelarist la Bărminghăm, să vezi ce-i dau și lu’ ăla cu terenul și calificările în cap. Păi cum mă, să nu-i bați? Cum sună „să nu-i bați” și cum sună Becali?!
PS: mă cac în Gugăl transleit, iar s-a stricat. Voiam să vă spun în engleză „La revedere, dragi și iubiți cititori. Vă pupă Becali și vă iubește ca Dumnezeu pe toți copiii lui!” și a ieșit căcatul ăsta: „להתראות, קוראים יקרים וקוראים יקרים. בקלי מנשקת אותך ואוהבת אותך כמו כל ילדיה!”
* Hai, băieți! Hai că se poate! Ăștia sunt niște fraieri, nu are cum să ne bată ei pe noi, care nu suntem fraieri, că suntem echipa lui Becali. Deci hai să dăm gol, dar ce zic eu gol, să dăm goluri, cum ar veni, ca să fie mai multe decât a dat ei. Că dacă noi dăm goluri și ei gol înseamnă că am dat mai multe și câștigăm, nu? Hai FCAVB, hai Becali, hei, hei!
