
Dragi miei, cu tristețe mare cât Casa Poporului în suflet, vă anunț că e posibil să mă retrag din fotbal și caritate. Adică să nu mai fac nici fotbal, nici caritate. E posibil doar, nu e o chestie sigură, că gata, pleacă Becali, bam bam bam, și ce se alege de țara asta a voastră?
Nu, bătatăbă, că s-a gândit George Becali și la țărișoara voastră. Pleacă din fotbal și caritate, adică eu plec din fotbal și caritate și mă bag direct la conducerea țării. Destul am suferit printre străini engleji, care oricum nu a știut să aprecieze ce avea ei acolo la ei în țară, adică pe cel mai mare patron de fotbal din istorie. Mă piș și pe fotbalul lor care oricum vroia ei să mă retrogradeze și mă apuc de țara voastră, sărakilor.
Orbaneee, Arafatule, dormiți mă? Băi, guvernanți, acum, când e criză, trebuie să plecăm cu demaraj de pe loc. Dar ei nu dau nici măști la spitale, vă spune George Becali. Și atunci ce facem? Mai dormim? Bă, Orbane, dacă nu știți și nu vă pricepeți, dați-vă tată la o parte! Să vină oameni de afaceri care se pricep! Vin eu cu alți 10 oameni, pe care îi aleg eu: Dumnezeu, Vali Argăseală, Meme, Luțu tată, Man, Moruțan, Coman, Sandu Tudor, Bogdan Argeș Vintilă și Vasi. Nu vreau bani. Dați-vă la o parte! Nu e nicio rușine dacă nu știți. Vin eu. Lăsați oameni care se pricep! Hai, să plecăm ca un Audi de pe loc! Vai de capul nostru. Vom muri de foame.
Strategia am făcut-o deja. Bagă Isărescu imprimanta în priză, tipărim 20-30 de miliarde de euro și îi băgăm în economie. Nu 1 miliard și să pornim încet, ca Trabantul. Ca Audi pornim, cum am reiterat mai sus. Am văzut că Franța bagă 300 de miliarde, dar pleacă greu, că e oprit totul. La fel și restul țărilor. Pe noi ne-a ocrotit Dumnezeu și a zis „Vă aduc poporul român acasă”. Nu știu exact cu cine a vorbit, cred că cu spitalele care mă sună pe mine și plâng. Că nici nu mai știu dacă v-am zis, da’ mă sună doctorii și spitalele că nu au măști.
Alte țări vor pleca mai greu de pe loc, ca bicicleta. Noi dăm drumul mai repede la treabă, pentru că nu avem așa mari probleme. Putem să întrecem aceste țări dacă băgăm 30-40 de miliarde. Deci trebuie să-i zic lu’ Isărescu să țină imprimanta pornită nonstop. Trebuie să băgăm bani, pentru că banii se cumpără ieftin acum. Să intervină Banca Națională! E un moment care vine o dată la 500 de ani. Trebuie să facem cum a făcut Donald Trump în America, să dăm bani la oameni! Lumea e oprită acum, dar noi putem pleca cu Audi, cum am reiterat de două ori mai sus. Lumea e distrusă, atât din punct de vedere cât și psihologic. Coronavirusul e șansa neamului românesc, metaforic vorbind. Dar să înțeleagă cei din Guvern. Dacă nu, să ne lase pe noi, adică pe George Becali, Dumnezeu, Vali Argăseală, Meme, Luțu tată, Man, Moruțan, Coman, Sandu Tudor, Bogdan Argeș Vintilă și Vasi.
Acuma există și posibilitatea ca Orban să nu fie fraier și să nu se dea la o parte. Atuncea io îi zic: „Bă Orbanetatăbă, am dat pomană la spitale, bam, bam, bam, la bolnavi, sanchi mă-nțelegi? Îți zic io, am dat. Eh, acuma dă-mi banii înapoi, ajutor de pandemie cum ar veni. Că doar nu crezi că George Becali e prost ca să dea el bani fără să îi recupereze de undeva, da? Și voi, dragi miei, să îmi mulțumiți în fiecare zi că exist, vă rog. O să vedeți voi că ortodoxia o să ne scape și de beleaua asta. Face Dumnezeu o minune și vom putea participa și la Slujba de Înviere. Ia uite că la noi sunt mai puține cazuri decât la musulmani sau catolici, de evrei nu zic nimic, că sanchi CNCD, bam, bam, bam, o pun de amendă, Doamne ferește. Io v-am zis că așa va fi în țările ortodoxe, unde se face Sfânta Liturghie. În România, Belarus, Serbia, etcetera puncte uncte nu moare așa multă lume. Cred, că habar n-am ce e pe la ăia pe acolo. Știu doar că noi avem de la Botez un înger care are grijă de noi. Pe al meu îl cheamă Viorel.
Și cu asta basta, bam, bam, bam, am încheiat citatul. Vă pupă George și Amin la toată lumea. Eu m-am izolat pastoral, vedeți în poză cum, vă recomand și vouă.