O fi de la statul în casă,

dar nu pot scăpa de senzația că suntem, de la o vreme, personaje în filmul The Nine Lives of Tomas Katz, în care un ins, se pare împuternicit de Nefârtatul, a venit să închidă lumea. Probabil, undeva sus, se ajunsese la concluzia că funcționarea în continuare a filialei numite Pământ nu mai era rentabilă.

Închiderea întreprinderii nu are nimic sinistru, totul are un aer de balamuc binevoitor, toți au bune intenții și acționează după cum îi duce capul. Un ministru al pisciculturii își pune-n cap un lighean și declară starea de război, polițiștii umblă bezmetici pe străzi în căutarea unui dușman pe care nu aveau cum să-l înțeleagă nici dacă n-ar fi fost polițiști, un nene hâtru cere la un ghișeu ca toate fondurile aflate în contul băncii naționale a Angliei să-i fie transferate în contul lui personal iar cererea îi este aprobată neîntârziat.

Între timp, analiști de tot felul încearcă la televizor să lămurească ce se întâmplă, reușind doar să transmită prin micile ecrane niște unde care-i omoară în case pe telespectatorii mai debili. Singurul care oferă explicația corectă (degenerescența zeităților tutelare ale omenirii), ba chiar poate indica numele făptașului aflat la butoane, este un rabin mort în urmă cu vreo două sute de ani și exhumat special pentru a fi invitat la talk-show-ul respectiv. Prea târziu, însă, căci netotul din camera de control decretează în joacă o lume din care dispar pe rând mașinile, picioarele, casele și așa mai departe.

Nu e vina mea că viața noastră pare dirijată de același regizor, Ben Hopkins. Că realitatea parodiază cu tușe așa de groase filmul. Că niște autorități buimace se luptă cu un dușman pe care nu-l înțeleg, exact ca niște copii care joacă baba-oarba. Nu vorbesc doar de România, combinația de autorități netoate și presă imbecilă e nocivă oriunde în lume. Aproape nimeni nu spune că, în absența unui vaccin care va apărea cel mai devreme peste un an, speranța este în imunizarea populației. Nimeni nu ne lămurește dacă expunerea treptată la virus ar putea favoriza imunizarea individului expus, spre deosebire de o expunere bruscă într-un mediu colcăind de viruși. Nimeni nu spune că în Italia au murit 642 mii de oameni în 2019, adică 1758 de oameni pe zi! Nimeni nu spune câți oameni care trăiau la limita subzistenței până să vină virusul Wuhan (hai să nu fim pudici, hai să-i facem onoarea de a-i spune pe numele de fată, nu pe cel moșit de politrucii cu halat de la OMS pentru a șterge amintirea faptului că virusul a ieșit, cel mai probabil, din laboratoarele militare din Wuhan) nu vor mai avea niciun venit în urma crizei economice declanșate de pandemie. Nimeni nu spune câți bolnavi fără virusul Wuhan vor muri din cauza carantinelor și imposibilității de a primi îngrijiri medicale. Sau, poate că unii o spun, mai ales prin Suedia și alte țări unde oamenii, ba chiar și politicienii, au mai mult scaun la cap. Între timp, noi numărăm viețile pisicii numite Tomas Katz. (N.D.)