PIȚIPEDIA (rubrică de linșaj mediatic)
Motto: Ești capră, deci exiști.
Când ajungi să nu mai crezi în coincidențe e semn că începi să îmbătrânești sau te uiți prea des la emisiunile la care este invitat Oreste. Sau, după cum susțin cercetătorii britanici, e semn că trăiești în România.
Zilele trecute, în timpul unei deplasări făcute în interes de serviciu, împrejurări potrivnice m-au adus în postura ingrată de ascultător al celor de la Rock FM, singurul post de radio destinat exclusiv rockerilor care nu ascultă muzică rock. Asta nu ar trebui să mire pe cineva, dat fiind că șeful de proiect s-a lansat în cariera de rocker după ce a eșuat în cea de vedetă tv. Aici probabil că a cântărit mult și creșterea cu 2-3 lei a tarifelor percepute de frizeriile de cartier, coroborată cu scăderea importurilor de țoale de firmă produse în China și comercializate dincolo de hotarele Sectorului 2 al capitalei.
M-am bucurat totuși să aflu că specialiștii care conduc postul au păcălit în sfârșit un profesionist într-ale radioului, televiziunii și bucătăriei (pentru cea din urmă nu bag mâna în foc), în persoana lui Răzvan Exarhu, un adevărat guru al domnișoarelor absolvente de limbi străine și trecute bine de prima tinerețe. Bună alegere, să ai un vorbitor inspirat (fără nici un fel de mișto) printre atâtea necuvântătoare. Atâta doar că numele ales pentru emisiunea atribuită proapetei achiziții, adică Morning Glory, tocmai ce fusese folosit de un post oarecum concurent (rockzone.ro – între timp decedat) și asta cu 2 ani înainte ca Răzvan Exarhu să ia fatidica decizie de a se asocia cu împricinații.
Cum nu prea îmi vine să-l bănuiesc pe realizator de lucruri necurate, deși căile plagiatului (pardon de expresie) sunt întotdeauna încurcate, mai ales pe meleagurile noastre, mă grăbesc să trag concluzia că a fost vorba doar despre o mică neatenție. În definitiv, numele de Morning Glory mai fusese folosit pe la posturile noastre de radio (printre care și Radio Prahova – 99,2 FM). Ca să nu mai vorbim despre faptul că în scurta istorie a stației se mai înregistraseră oarece coincidențe, despre care vom aminti poate cu alte ocazii, ca să nu crează cumva oamenii de acolo că avem ceva cu ei.
Facem doar o precizare, pentru moderatorul emisiunii, în caz că se mai află câte un ascultător prea curios din fire. Expresia Morning Glory este folosită de multe ori în situații care nu prea au legătură cu botanica ori cu gastronomia (după cum am auzit că susține însuși realizatorul). Se leagă de o anumită stare pe care o experimentează majoritatea bărbaților, originali sau nu, de la tinerețe pân’ la bătrânețe, la anu’ și la mulți ani! E drept că există și nefericiți cărora nu li se întâmplă niciodată. Dar vorba bancului, important e să fii băiat bun și să semnezi condica. Până la urmă tot te va lua cineva.
A.S.