The Kids Are All Right (2011); Regia: Lisa Cholodenko. Cu: Annette Bening şi Julianne Moore
Sîmbătă seară am fost la Cinema Studio să văd „filmul cu lesbiene“. Adică na, aşa îi spunea toată lumea: „Ai fost să vezi filmul cu lesbiene?“, „Să mergi să vezi comedia aia cu lesbiene!“, „Am văzut că Gorzo a scris de bine de ăla cu lesbiene“. Evident că eticheta e oarecum deplasată, chestie care va ţine probabil departe de marele ecran un număr semnificativ de spectatori, la fel cum ştiu oameni care au evitat să intre la 4, 3, 2 al lui Cristi Mungiu pentru că era „filmul cu avortul“.
The Kids Are All Right nu numai că nu e cu lesbiene, dar mie nici nu mi s-a părut a fi o comedie. Este povestea unei familii… nu zic „normală“ nu pentru că ambii părinţi ar fi mame, ci pentru că mie cuvîntul „normal“ îmi repugnă. Ce naiba mai e normal în ziua de azi? Adică normal comparativ cu ce secol? O familie, ziceam, formată din mamă, mamă şi cei doi kids din titlu care, în ciuda discuţiilor din societatea americănească, are all right, jap-jap!, încă o palmă dată conservatorilor, care consideră că o educaţie, bleah!, „normală“ este imposibilă într-o familie în absenţa unui tată.
De fapt, tatăl nici nu este în totalitate absent, fiind înlocuit cam pe jumătate de mamăl Annette Bening, pe care aţi mai văzut-o pe post de cap de familie acum doisprezece ani în American Beauty. Acum ea se îmbracă cu pantaloni, mai scapă din cînd în cînd la alcool, înjură, are accese de furie legate de bugetul familiei şi alte tuşe masculine cam exagerate, dacă mă întrebaţi.
Partea originală apare atunci cînd copiii se hotărăsc să-l găsească pe cont propriu pe donatorul de spermă de-acum 18 ani. Potenţialul tată (Mark Ruffalo) se dovedeşte a fi un tip super-OK, cum ar zice puştii, cu afacerea lui (restaurant + fermă de organic food, d’apăi cum să fie ferma?), posesor de motor BMW şi de prietenă mulatră cu vreo cinşpe ani mai tînără, pe lîngă care cele două mame Annette Bening şi Julianne Moore sînt bunica şi bunica.
De aici încolo nu vă mai povestesc pentru că:
1) lucrurile se complică rău,
2) nu mai am spaţiu şi
3) biletul la Studio costă numai zece lei.
(Daniel Goace)
