O scriitură veche despre un adevăr mult mai vechi
Toţi învăţătorii spun că iubirea şi frica sunt stările între care oscilează oamenii. Un autor – Gerald G. Jampolsky – chiar rostea definiţia în titlul unei cărţi mici: „Iubirea înseamnă renunţarea la frică“. O carte mică întrucât titlul spune tot. E drept însă că, pentru a renunţa la frică – cea generată de închipuieli, de gândurile „omeneşti“ – trebuie să trăieşti iubirea; ceea ce, înaintea a tot, e o linişte bucuroasă; sau invers: o bucurie liniştită. Ciudat şi nu prea: asemenea conchideri mi s‑au conturat de fiecare dată – şi au fost vreo trei – când am ascultat glasul lupilor. Da… Cine a auzit glasul lupilor trăieşte liniştea. O bucurie uşor înfiorată de privilegiu. Iar el se simte parte din întregul Lucrării. Cine doar îşi închipuie glasul lupului trăieşte frica. Un gând doar… rău, el stând confortabil în fotoliu. Cred că „iubirea înseamnă renunţarea la frică“.
Nicolae Dărămuş
